Rețeaua de drumuri județene din Cluj a depășit 1.200 de kilometri

Trimite și altora

Județul Cluj are una dintre cele mai dezvoltate infrastructuri rutiere din România. Pe teritoriul județului se găsesc două autostrăzi, un drum expres și 1.200 de kilometri de drum județean modernizat. De asemenea, sunt în construcție și alte proiecte importante, precum cel al Centurii Metropolitane.

În ultimele decenii, rețeaua rutieră a județului Cluj a crescut constant. Din anul 2004, au început lucrările la Autostrada Transilvania, care leagă Clujul de Târgu-Mureș. Lucrările continuă în prezent în partea de vest a județului, spre Zalău. De asemenea, prin intermediul Autostrăzii Turda – Sebeș, Clujul este legat de zona Transilvaniei de Sud și de Banat. Există și un drum expres, în zona Tureni, care asigură legătura drumului european 60 cu Autostrada Transilvania.

Un alt drum de mare viteză ar urma să fie Centura Metropolitană. Deja, au început lucrările la primul tronson al centurii, care leagă comuna Florești de Cluj-Napoca. Pe tronsonul doi au început lucrările de proiectare și exproprierile. Este vorba de o sumă de 200 de milioane de euro, care va fi plătită pentru terenurile pe care va fi construit tronsonul al doilea al drumului. În total, tronsonul va avea 24 de kilometri de drum de mare viteză și 24 de kilometri de drumuri de legătură. Valoarea totală a contractului ar urma să fie de 1,1 miliarde de euro, iar tronsonul ar urma să fie gata în anul 2031. Aceste drumuri de mare viteză sunt completate cu drumurile naționale și cu drumurile județene modernizate. Consiliul Județean Cluj are în administrare peste 1.200 de kilometri de drumuri, pentru întreținerea și modernizarea cărora a alocat, în acest an, peste 100 de milioane de lei. Această rețea se dezvoltă rapid. Chiar azi, Consiliul Județean a inițiat preluarea unui drum comunal de 3 kilometri, care leagă comuna Negreni de rețeaua de drumuri din județul Sălaj.

Comments

comments

Nu sunt comentarii