Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar vineri, în Florești

Trimite și altora

Pentru devierea unor conducte de gaz, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, vineri, 12 septembrie a.c., între orele 09.00 și 19.00, pe strada Avram Iancu, din localitatea Florești, zona cuprinsă între Unitatea Militară și imobilul cu nr. 486 (pentru imobilele cu număr par).

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

”Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări”, transmit reprezentanții companiei cu capital german.

Proiectele care nu vor mai fi finanțate prin PNRR se vor prelua de către fondurile de coeziune a viitorului program de finanțare europeană

Comments

comments

Nu sunt comentarii