Peste 13 000 de persoane internate, în spitalele din țară, din cauza COVID-19

Trimite și altora

În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din totalul de 11.266 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese. Potrivit raportării oficiale, 141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au aveau alte boli, iar pentru 3 pacienți nu au fost raportate, până în prezent, alte afecțiuni.

Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În total, 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost diagnosticate pozitiv cu infecția COVID-19, alte 105 persoane, iar în spitalele din județ sunt internați, din cauza virusului pandemic, 671 de pacienți.

Situația epidemiologică în județ se prezintă astfel:

  • număr de teste diagnostic grupe de risc- 238;
  • 56 persoane internate în ATI, din care 47 din județ;
  • total vindecați și externați 1.552, din care 1.247 din județul Cluj;
  • total decedați 169, din care 135 din județul Cluj;
  • total internați 671 de pacienți, din care 641 din județul Cluj.

 

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY