Platformă de training on-line pentru cei care își schimbă joburile în pandemie

Trimite și altora

Patru specialiști români în coaching, training și resurse umane din București, Cluj-Napoca și Paris au dezvoltat un program de opt săptămâni prin care oferă cadrul pentru a face o schimbare profesională. Participanții parcurg un proces prin care ajung să își cunoască mai bine abilitățile și să afle care ar fi acele profesii care să îi împlinească atât din punct de vedere profesional, cât și pentru a avea o viață cu mai mult sens. Acest program își propune să ofere sprijin celor care vor să facă o schimbare de profesie și celor care își pierd jobul în pandemie, fiind accesat atât de persoane fizice cât și de companii.

Studiul „State of the Global Workplace” efectuat de Gallup între anii 2014-2016 arată că, la nivel mondial, doar 15% dintre angajați se simt implicați și entuziasmați la locul de muncă. Efectele acestui fenomen se resimt atât la nivel economic prin productivitate scăzută și dificultăți administrative, cât și la nivel de societate și de individ, unde aspecte precum nivelul ridicat de stres, perioade de burnout sau chiar stări depresive ajung să aibă efecte negative în toate aspectele vieții angajatului.

„Atunci când nu mai suntem implicați și motivați la locul de muncă, tindem să ne simțim mai des presați de ceea ce avem de făcut, să reacționăm poate mai agresiv sau, dimpotrivă, să acumulăm în interiorul nostru o mulțime de frustrări care ne fac rău psihologic, emoțional și chiar fizic. După un timp, salariul de la final lunii devine mai puțin satisfăcător.

În schimb, o profesie în care ne simțim naturali, în care facem ceea ce ne place și față de care simțim entuziasm și angajament sau poate chiar faptul că avem un impact pozitiv în societate, aduce ca și efect o stare generală de bine, o mai mare productivitate și bucurie.” – Cristina Chiș, managing partner al Career Shift.

În cazul acesta, întrebarea importantă este de ce nu sunt mai mulți angajați dispuși să treacă dintr-o profesie nemulțumitoare spre una care să îi împlinească?

„Majoritatea celor care simt să facă această schimbare se lovesc de numeroase obstacole care țin de aspecte financiare, de lipsa de pregătire, de lipsa de alternative sau de încrederea în propriile puteri, iar decizia pare una îndepărtată. Și este normal să fie așa, pentru că, de cele mai multe ori, schimbarea trebuie făcută cu răbdare și pregătire.

Am decis să dezvoltăm programul Career Shift când a devenit tot mai clar că există un procent mare de angajați care își doresc mai mult de la jobul lor, însă cărora le lipsește un cadru specific în care să se pregătească pentru o astfel de schimbare”, Mihai Zânt, managing partner Career Shift

Pentru a susține procesul de schimbare a carierei, programul vine cu o serie de procese și unelte dedicate care au rolul de a susține participanții și care le garantează că la final vor avea trei opțiuni viabile de carieră, sprijinul unei întregi comunități de shifters și un plan de sprijin pentru un an.

Parcursul programului este gândit sub forma unei călătorii în 12 etape cu trei capitole principale: auto-cunoaștere, imaginarea propriei cariere cu sens și construirea unui plan practic pentru a ajunge acolo. Participanții vor primi pe tot parcursul ghidare și sprijin din partea mai multor specialiști și a comunității de shifters pentru a-și construi drumul spre cariera ideală.


Primul program Career Shift de 8 săptămâni va avea startul la finalul lunii ianuarie.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY