UBB va construi un ”cămin verde” în campusul Hasdeu

Trimite și altora

Universitatea Babeș-Bolyai va construi prima clădire verde cu destinația de cămin studențesc din Transilvania. Căminul verde va fi amplasat în campusul Hasdeu.

Practic, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și-a asumat, prin platforma UBB Goes Green, „paradigma verde și de dezvoltare durabilă” ca direcție strategică și va ține cont de aceasta și în cazul construcțiilor noi pe care le va realiza, inclusiv a noului cămin studențesc propus a fi realizat în Campusul Hașdeu.

Propunerea de realizare a noului cămin studențesc vine în contextul în care UBB, cea mai mare universitate a țării, cu peste 40.000 de studenți (licență/master/doctorat) prezenți fizic pe parcursul întregului an universitar numai în Cluj-Napoca, reușește în prezent să soluționeze pozitiv doar o mică parte dintre cererile de cazare formulate anual de studenți (mii de studenți nu au cererea soluționată pozitiv).

„Studenții sunt una din comunitățile care dezvoltă orașul, astfel că ei trebuie să aibă acces la facilități moderne și mai ieftine de cazare, într-un oraș tot mai scump. Altfel, avantajele competitive ale orașului și renumele de “oraș academic” sunt puse la risc. Și unde este mai natural să construiască UBB un cămin pentru studenți, dacă nu în campusul de cămine pentru studenți?”, subliniază rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. El a adăugat că „este evident, că UBB, prima universitate din țară care a angajat un program oficial și formal “UBB Goes Green”, va face construcția și va amenaja împrejurimile acesteia luând în calcul cele mai avansate tehnologii verzi și de dezvoltare urbană modernă, în urma unui concurs public de proiecte, ai cărui termeni vor fi de asemenea dezbătuți public. UBB are deja această experiență, când construcția complexului AVALON (str. Republicii nr.37) a generat inițial suspiciuni similare legate de mediu/dezvoltare urbană, dar în final a devenit un model de construcție urbană în „paradigma verde””.

Conducerea UBB subliniază necesitatea unei discuții focalizate rațional pe mediu ca valoare în sine, în coordonare cu alte valori importante pentru universitate (ex. incluziune) și comunitate (ex. dezvoltare urbană durabilă).

„Atunci când vorbim despre mediu, nu neapărat numărul celor care susțin o petiție este relevant. Atenția la mediu nu se realizează doar prin număr, mediul fiind o valoare în sine, chiar dacă numărul celor care susțin un astfel de demers nu este întotdeauna majoritar”, precizează rectorul UBB.

La rândul lor, studenții Universității Babeș-Bolyai susțin inițiativa construirii unui nou cămin în Complexul Studențesc Hașdeu.

„Construcția unui nou cămin în Campusul Hașdeu este o nevoie a studenților așteptată de ani de zile. Acest cămin ar contribui la dezvoltarea Universității prin atragerea de noi studenți la Cluj odată cu creșterea oportunităților de studiu pe care Universitatea Babeș-Bolyai le oferă. Dezvoltarea rapidă a Clujului a determinat o creștere excesivă a prețurilor chiriilor, astfel căminul ar rezolva o serie de probleme sociale cu care se confruntă studenții. Studenții reprezentanți se confruntă anual cu problema numărului mare de solicitări pentru locurile de cămin ale Universității, dintre care un număr destul de mare rămân nerezolvate din cauza lipsei spațiului suficient de cazare. În ceea ce privește protejarea mediului, studenții sunt parteneri ai platformei UBB Goes Green, anual contribuim la plantarea de arbori și la întreținerea spațiului verde pe care Universitatea Babeș-Bolyai îl deține”, afirmă Ionuț Zbranca, prefectul studenților din Universitatea Babeș-Bolyai.

Inițiativa construirii unui cămin nou pentru studenții UBB a fost lansată public în urmă cu mai mulți ani, reprezentanții Universității subliniind cu fiecare ocazie că realizarea acestui cămin va ține cont de aspectele legate de protecția mediului și de calitatea vieții clujenilor, asumându-și paradigme moderne de dezvoltare urbană durabilă.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

ten − two =