Numărul pacienților COVID-19 internați la ATI, în țară, scade sub 1 000

Trimite și altora

În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu infecție COVID-19 este de 7.968. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.699 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), din totalul de 23.712 teste RT-PCR efectuate în ultimele 24 de ore, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 783 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 21.01.2021 (10:00) – 22.01.2021 (10:00), la nivel național, au fost raportate 74 decese. Potrivit raportării oficiale, 70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu avea alte boli, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate, până în prezent, alte afecțiuni.

Până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). În total, 645.923 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 17.628 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În secțiile de terapie intensivă (ATI) COVID-19, de la Cluj, sunt internate, în prezent, 79 de persoane.

Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel:

  • rata incidenţei pe judeţul Cluj: 3,13;
  • în ultimele 24 de ore, 133 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecția COVID-19;
  • total număr de teste 1.629, din care 948 diagnostic grupe de risc, 344 teste efectuate la cerere și 337 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 338.578 de teste, la nivelul județului Cluj;
  • total vindecați și externați 1.873, din care 1.502 din județul Cluj;
  • total decedați 405, din care 296 din județul Cluj;
  • total internați 661 de pacienți, din care 629 din județul Cluj.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY