În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.076 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 815 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore, în România, au fost efectuate 26.409 teste RT-PCR (16.775 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.634 la cerere) și 10.797 de teste rapide antigenice.
În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu infecție COVID-19 este de 13.360. Dintre acestea, 1.521 sunt internate la ATI.
În intervalul 13.04.2021 (10:00) – 14.04.2021 (10:00), la nivel național, au fost raportate 164 de decese (88 bărbați și 76 femei). Potrivit raportării oficiale, 153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu sufereau de alte boli, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate, până în prezent, alte afecțiuni.
Până astăzi, 14 aprilie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.016.449 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). În total, 920.653 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 25.605 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În județul Cluj, 97 de persoane sunt internate la ATI cu infecție COVID-19.
Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel:
- rata incidenței pe județul Cluj: 5,90;
- în ultimele 24 de ore, 314 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj;
- total număr de teste 1.767 din care 791 diagnostic grupe de risc, 567 teste efectuate la cerere și 409 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 459.168 de teste, la nivelul județului Cluj;
- total vindecați și externați 2.189 din care 1.689 din județul Cluj;
- total decedați 771 din care 490 din județul Cluj;
- total internați 737 de pacienți, din care 664 din județul Cluj.