Klarwin sărbătorește 18 ani de activitate: majorat în tehnologii de top pentru Europa

Trimite și altora

Compania Klarwin aniversează 18 ani de activitate în domeniul ingineriei industriale, remarcându-se la nivel european prin promovarea și instalarea de soluții tehnologice de vârf. Compania, care are capital 100% românesc, a încheiat anul 2021 cu un portofoliu de proiecte în valoare de peste 15 milioane de euro și un colectiv de peste 70 de angajați.

„Ne mândrim cu cifrele și performanțele înregistrate în cei 18 ani de activitate. Însă, dincolo de acestea, aniversarea majoratului este despre ceea ce ne-a ajutat să ajungem aici – parteneriatele. Am cultivat relații de încredere, un climat de stabilitate în relația cu furnizorii și clienții noștri, în aceeași măsură în care am construit o cultură organizațională puternică, bazată pe motivații sănătoase. Sunt recunoscător fiecărui membru al echipei, fiecărui partener și comunităților locale din care facem parte. Promisiunea Klarwin stă în perfecțiunea care poate fi atinsă doar de către cei care muncesc din greu, cu pasiune și care nu renunță, indiferent de provocări”, a declarat Adrian Dobre, fondator și CEO Klarwin.

”În cei 18 ani de activitate, Klarwin a livrat continuu consultanță și tehnologii de top, ridicând standardele ingineriei industriale în România și capitalizând un know-how semnificativ pe partea de execuție. Tocmai din acest motiv, majoratul este marcat și prin lansarea unui sediu de producție, facilitate care răspunde nevoilor de dezvoltare tehnologică identificate de specialiștii Klarwin”, spun reprezentanții companiei.

„Noul sediu Klarwin PRO este rezultatul celor 18 ani de experiență în consultanță, cercetare, dezvoltare și producție de echipamente pentru aplicații industriale. Creșterea a fost una organică, astfel că nevoia extinderii diviziei de producție, la nivel de direcție strategică, a fost una naturală. La fel ca în toate proiectele noastre, căutăm să ducem lucrurile spre excelență, iar experiența Klarwin în producția de tehnologii pentru multiple industrii este, fără îndoială, unică la nivel național”, a explicat Adrian Dobre.

Tehnologiile, echipamentele sau produsele furnizate de către Klarwin, în cei 18 ani de activitate, au contribuit la producția și prelucrarea a:

– peste 250 mil. unități oftalmice, peste 8 mil. seringi preumplute, 710 mil fiole cu produse injectabile, peste 7 trilioane soluții perfuzabile și peste 6,5 mil flacoane cu produse citostatice;

  • peste 550 mil. barili de țiței, 185 mld. m3 de gaze naturale și 260 mil. tone de produse petroliere și chimice;
  • peste 58 mil. MW, prin asigurarea bunei funcționări a marilor producători de energie ( hidro, nuclear, termo);
  • peste 200.000 m3 uleiuri purificate și condiționate;

– peste 36 mil. hl bere filtrată, 19 mil. hl bere nepasteurizată procesată și 10 mil. m3 de apă microbiologic pură;

– peste 6 mil hl de vin și facilitarea echipării a peste 60 de crame, din punct de vedere al tehnologiilor de filtrare;

  • filtrarea a peste 70 mil m3 de lichide, pentru industria constructoare de mașini, cu ajutorul a peste 1800 de echipamente livrate și operate;
  • operaționalizarea singurului laborator din România acreditat RENAR ISO 17025:2018, specializat în analize, respectiv servicii și produse pentru evaluarea și monitorizarea contaminării cu particule a fluidelor și a componentelor industriale;
  • peste 7,8 mil. m3 de levigat colectat și tratat la nivelul a peste 120 de centre de management al deșeurilor, respectiv colectarea și arderea biogazului produs de acestea.

Acestora li se adaugă sute de mii de ore de sprijin tehnic, pregătire profesională și mentenanță, fără de care soluțiile implementate nu ar putea avea un randament superior celorlalte existente în piață. Pentru a acoperi aceste nevoi, compania are trei birouri regionale, în București, Iernut și Budapesta.

„Ne bucură faptul că, în ultimii ani, românii devin tot mai conștienți de impactul pe care îl are Klarwin asupra vieții cotidiene. Rezultatele celor 18 ani de activitate, din punct de vedere al performanțelor înregistrate de cele șapte departamente ale companiei, înseamnă peste un milion de metri cubi de apă purificată sau tratată pentru industria farmaceutică, producția a 58 mil. Mw de energie, milioane de hl de bere filtrată, peste 70 mil. m3 de lichide – pentru aplicații industriale sau peste 7,8 mil. m3 levigat colectat și procesat. Practic avem o acoperire de 360 de grade, fiecare cetățean vede amprenta Klarwin în lucrurile familiare bine realizate, bine făcute”, a concluzionat Adrian Dobre.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY