Gala Corneliu Coposu, organizată prima oară la Cluj

Trimite și altora

Clujul va găzdui, pentru prima oară, Gala Corneliu Coposu. Este vorba de un eveniment organizat anual, pentru a omagia memoria celui care a fost Seniorul politicii românești, potrivit ClujToday.ro.

Corneliu Coposu a fost liderul opoziției democratice față de dictatura comunistă și față de regimul neocomunist instalat la putere după Revoluția din 1989. Discipol al marelui om de stat Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a plătit cu 17 ani de închisoare politică atașamentul său față de valorile democratice. Apoi, în condiții vitrege, el a reorganizat PNȚCD, care a reintrat pe scena politică încă din primele zile de după căderea comunismului, apoi a coagulat Opoziția democratică în cadrul Convenției Democratice din România, coaliție care a avut un rol esențial în tranziția României spre democrație. Corneliu Coposu a fost legat profund de Cluj. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, a fost sportiv la clubul Universitatea Cluj și a activat ca ziarist în Cluj, înainte de a se muta în București. Acesta este motivul pentru care președintele Fundației Corneliu Coposu, Ion-Andrei Gherasim, a decis să organizeze Gala Corneliu Coposu în acest an în orașul studenției Seniorului.

Iată comunicatul primit din partea Fundației Corneliu Coposu:

”Fundația Corneliu Coposu, încă de la înființarea sa în anul 1996, și-a propus promovarea culturii memoriei și a istoriei, atragerea, pregătirea și perfecționarea tinerilor în procesul educational de cunoaștere și analiză a fenomenului intitulat “comunismul în România”, precum și editarea de cărți.

În baza acestui deziderat, fundația noastră a organizat anual un concurs de eseuri dedicat elevilor și studenților români de pretutindeni, a promovat și a susținut editarea de cărți de istorie, memorii, poezii, precum și evenimente culturale în scop caritabil. De fiecare data, acest șir de evenimente s-a finalizat prin desfășurarea unei gale cu public, la o dată apropiată de 11 noiembrie, zi  în care Seniorul Corneliu Coposu a plecat la Domnul în anul 1995.

Anul acesta, ediția a V-a a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 10-11 noiembrie, pentru a marca legătura marelui om politic cu capitala Transilvaniei: absolvent al Facultății de Drept și Științe de Stat din cadrul Universității Babeș-Bolyai (1934) și redactor la ziarul “România Nouă”, între 1933-1938.

 Gala organizata de Fundația Corneliu Coposu la Cluj-Napoca va începe in data de 10.11.2022, la orele 11,00, cu o conferință de presă, urmată de lansarea unui album dedicat vieții Seniorului, evenimente ce vor avea loc în sala „Mușlea” – Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”. La orele 18:30, în Aula Magna a USAMV, va avea loc o dezbatere despre modelul Seniorului Coposu pentru generațiile viitoare, la care vor participa Ana Blandiana, Maestrul Dan Grigore, Ruxandra Cesereanu, precum și alți invitați de prestigiu, într-un dialog cu tinerii și studenții de la Cluj.

Pe data de 11.11.2022, la orele 11:00, în ziua în care se împlinesc 27 de ani de la trecerea la cele veșnice a Seniorului Corneliu Coposu, la Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” va avea loc o Sfântă Liturghie Arhierească și un Parastas în memoria lui Corneliu Coposu, prezidată de Preasfinția Sa, Episcop de Cluj-Gherla, Claudiu Pop.

În cursul serii, la orele 19:00, în sala Auditorium Maximum din clădirea Colegiului Academic al Universității „Babeș-Bolyai” se va desfășura evenimentul principal al celei de-a V-a ediții a Galei Corneliu Coposu, prezentat de Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”.  În cadrul galei vor fi premiați câștigătorii concursului de eseuri – Ediția a VII-a, cu temele Relațiile României cu Rusia țaristă, URSS și Federația Rusă și importanța garanțiilor euro-atlantice și De ce unele democrații reușesc iar altele nu?. (Juriu: Ana Blandiana, scriitor, președinte al juriului; Doina Alexandru, jurnalist; Dan Pavel, profesor de științe politice; Ioana Boca, istoric; Tudor Călin Zarojanu, scriitor și jurnalist). 

În cea de-a doua parte a galei, Maestrul Dan Grigore va susține un concert extraordinar dedicat memoriei Seniorului Coposu și strângerii de fonduri pentru reconstrucția casei lui Teodor Șușman din Răchițele, distrusă de comuniști, și amenajarea sa ca muzeu al rezistenței anticomuniste din Munții Apuseni.

La sfârșitul galei, Fundația Corneliu Coposu alături de prietenii și partenerii săi va oferi un cocktail.

În numele Fundației Corneliu Coposu și al organizatorilor, Fundația Hanns Seidel, Fundația Academia Civică, Asociația Cardinal Iuliu Hossu, Clubul Monarhiștilor Clujeni și Via Cluj Tv,  doresc să mulțumesc tuturor partenerilor care ni s-au alăturat pentru reușita proiectului: JTI, Universitatea „Babeș-Bolyai„, Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Consiliului Județean Cluj, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga„, Muzeul Ororilor Comunismului din România, Fundației „Memoria„, Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Casei Memoriale „Iuliu Maniu„ din Bădăcin, Festivalului de Film și Istorie de la Râșnov, Fundația „Doina Cornea„, Editura „Argonaut„. De asemenea, doresc să mulțumesc partenerilor noștri media: TVR Cluj, Profit News, Radio România Cultural, Radio Cluj, Radio Transilvania, Cluj Today”, menționează Ion-Andrei Gherasim, prin intermediul comunicatului de presă.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY