Delgaz Grid vrea 700 de milioane de euro de la Uniunea Europeană

Trimite și altora

Compania Delgaz Grid, parte a grupului german E.ON în România, are în plan atragerea, în următorii ani, a 700 de milioane de euro din fonduri europene, la care se vor adăuga aproximativ 1,5 miliarde de euro din surse proprii, pentru finanțarea unui amplu program de investiții în modernizarea, extinderea, automatizarea și digitalizarea rețelelor de electricitate și gaze naturale.

Pentru acest an compania a bugetat în acest an un plan de investiții record, de peste 185 de milioane de euro (920 milioane lei), din surse proprii și din fonduri europene, cu 36% mai mari față de cele de anul trecut. Aceste investiții sunt cele mai mari din ultimii 18 ani, de la intrarea pe piața din România și vor ridica la circa 1,6 miliarde de euro valoarea totală a investițiilor în rețele. Investițiile sunt prevăzute în contextul în care companiile din domeniul energiei au obținut anul trecut profituri record, pe fondul scumpirilor generate de invazia rusească din Ucraina.

Totodată, compania și-a menținut angajamentele și a derulat investiții din surse proprii în valoare de circa 265 milioane de euro (aprox. 1,3 miliarde de lei) în anii 2021-2022.

Rețelele de distribuție, atât cele de gaze naturale, cât și cele de energie electrică, au nevoie de investiții de ordinul miliardelor de euro până în 2030, pentru a-și aduce performanța și adecvarea la standardele Green Deal și Fit for 55.

”Sursele regenerabile de energie sunt esențiale. Ele reprezintă cea mai ieftină și mai curată formă de energie disponibilă. Dar utilizarea lor depinde de o rețea capabilă să preia energia produsă și să asigure parametrii de calitate ceruți de industrie și clienții casnici.

Pentru că toate aceste noi surse de energie regenerabilă trebuie conectate la rețele, este nevoie de întărirea acestora, având în vedere creșterea exponențială a numărului celor interesați să devină prosumatori sau să dezvolte capacități de generare. De exemplu, de la doar 67 de prosumatori conectați la rețeaua Delgaz Grid la sfârșitul anului 2020, am ajuns la 5.500 în doar doi ani. Iar estimările arată că, până la sfârșitul acestui an, vom avea racordați cel puțin 10.000 de prosumatori. Dar fără investiții în rețeaua electrică, consumatorii nu vor avea energie ieftină și de calitate!

De asemenea, prioritățile de investiții se îndreaptă și spre înlocuirea rețelelor vechi, din anii ‘70, dar și a infrastructurii din anii ‘90 care a fost construită, din păcate, nu întotdeauna la cea mai bună calitate. În același timp, Delgaz Grid va trebui să investească și mai mult în soluții de securitate cibernetică, în tehnologie, în IT, în proiecte bazate pe hidrogen, precum și în extinderi de rețele și conectarea de noi consumatori”, spun reprezentanții companiei germane.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY