Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, va achiziționa 110 noi echipamente și aparaturi medicale, în valoare de peste 2.730.000 de lei.
„Este o sumă importantă de bani, peste 550.000 de euro, care va fi investită în beneficiul direct al micilor pacienți. Echipamentele medicale de înaltă tehnologie vor facilita examinarea, diagnosticarea și tratarea copiilor” susține președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Printre echipamentele care urmează să fie achiziționate de instituția spitalicească se numără:
- un aparat de anestezie;
- un videolaringoscop;
- un ecocardiograf;
- două defibrilatoare;
- o masă de operații cu accesorii ORL;
- un cistoscop pediatric;
- o stație centrală de monitorizare;
- două paturi pentru sugari;
- o lampă scialitică.
De asemenea, se vor mai achiziționa:
- un timpanometru;
- o targă;
- cinci monitoare pentru urmărirea funcțiilor vitale;
- un sterilizator;
- două sisteme de încălzire a pacientului;
- trei aparate EKG portabile;
- cinci Holtere EKG;
- cinci Holtere TA;
- 15 infuzomate;
- 20 de injectomate.