Consiliul Județean Cluj a aprobat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 667.450 lei corespunzătoare cotelor defalcate din impozitul pe venit încasat suplimentar în anul 2024.
Potrivit președintelui forului administrativ județean clujean, Alin Tișe, aceste fonduri vor susține proiecte de interes local, fiind destinate unor scopuri precise care contribuie la bunăstarea clujenilor.
Mai exact, fondurile alocate sunt destinate susţinerii programelor de dezvoltare locală, programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum și cheltuielilor de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.