
Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Județului a aprobat planul urbanistic zonal în vederea construirii unui complex balneo-climateric în comuna Jucu, localitatea Jucu de Sus.
Complexul balnear din localitatea Jucu de Sus va fi edificat pe o suprafață de cca 6,7 ha, din care zona balneară propriu-zisă va ocupa o suprafață de 1,5 ha.
Complexul va mai cuprinde o zonă cu cazări pavilionare, alimentație publică, amenajări de zone verzi, cu plantări de vegetație specifică, amenajări de alei pietonale și velo, o zonă de belvedere situată pe versant și spații de parcare pentru vizitatori.
Beneficiarul acestei investiții este comuna Jucu, administrația locală fiind cea care va suporta și costurile de extindere și branșare la rețelele edilitare, de construire a clădirilor propuse, de edificare a infrastructurii rutiere de acces și conexe, dar și de amenajare a spațiilor publice, a locului de joacă pentru copii și a parcului.
Întreaga zonă a fost reglementată, prin Planul Urbanistic General al comunei Jucu, ca zonă de sistematizare pentru turism și agrement.