Clujul va avea un nou drum județean

Trimite și altora

Sectorul de drum situat între centrul localității Bobâlna, respectiv joncțiunea cu drumul județean DJ 108B, și Monumentul Răscoalei de la Bobâlna urmează să fie inclus în rețeaua de drumuri județene pe care Consiliul Județean o administrează.

Pentru noul drum județean va fi folosit indicativul DJ 108F, acesta având o lungime de aproape 6 kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 5+760.

Cele patru tronsoane de drum care vor forma noul drum județean DJ 108F și, trecute din domeniul public al Comunei Bobâlna în domeniul public al Județului Cluj, au fost deja preluate în baza unui proces-verbal de predare-primire înregistrat la Consiliul Județean Cluj.

Încadrarea în categoria funcțională a drumurilor de interes județean a drumului județean DJ 108F: Bobâlna (DJ 108B) – Monumentul Răscoalei de la Bobâlna permite cuprinderea acestuia în Programele Consiliului Județean de lucrări de modernizare şi reabilitare, respectiv de întreținere curentă și periodică a drumurilor judeţene.

Comments

comments

Nu sunt comentarii