Lucrările de întreținere demarate pe drumul comunal DC 177 (DN 1C) Câțcău – Vad (DJ 109E) continuă cu așternerea covorului asfaltic, în condițiile în care, în paralel, se execută lucrări de așternere a stratului suport de balast stabilizat pe restul sectorului de drum.
Este vizat, astfel, un tronson în lungime de 1,3 kilometri, mai exact de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+300, în condițiile în care lungimea totală a drumului preluat în administrare măsoară 1,8 kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+800.
Anterior, au fost executate lucrări constând în:
– reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră spartă;
– așternerea mecanică a unui strat de balast pentru realizarea sistemului rutier nou;
– tratarea burdușirilor și a tasărilor și refacerea fundației de balast;
– aducerea la profil a acostamentelor;
– prelungirea de podețe;
– refacerea de timpane și a camerelor de cădere;
– refacerea terasamentelor deteriorate.
Pentru completa finalizare a lucrărilor vor fi executate lucrări de:
– completare a acostamentelor;
– ridicarea la cotă a căminelor carosabile existente și lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea șanțurilor și a rigolelor.
De asemenea, vor fi executate aproximativ 20 de accese la proprietăți și cinci racorduri la drumurile laterale.