Se lucrează pe tronsonul Luna de Jos – Dăbâca – Pâglișa – Panticeu

Trimite și altora

Condiții mai bune de deplasare pentru locuitorii din zona de nord a județului și acces mai facil către parcurile industriale din apropiere: A fost demarat un program extins de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 161 (DN 1C) – Luna de Jos – Dăbâca – Pâglișa – Panticeu.

Proiectul vizează un sector de drum masiv, cu o lungime de peste 24 de kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 17+000 și 41+100.

Tronsonul supus reparațiilor joacă un rol esențial în infrastructura rutieră locală, asigurând legătura directă a comunităților din Dăbâca, Pâglișa și Panticeu cu drumul național DN 1C.

Artera este intens tranzitată de navetiști, facilitând conexiunea rapidă către poli economici importanți precum Cluj-Napoca, Gherla și Dej, dar și către platforme industriale majore din zonă, cum este parcul industrial Tetarom III din Jucu.

În această etapă a șantierului, echipele de intervenție execută lucrări de frezare a carosabilului deteriorat, plombări cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, precum și operațiuni de înlocuire sau prelungire a podețelor.

Pachetul de intervenții cuprinde:
– lucrări la carosabil: frezarea zonelor afectate, plombarea gropilor, colmatarea rosturilor și tratarea tasărilor;
– infrastructură secundară: reprofilarea drumurilor laterale cu adaos de piatră spartă și cilindrare, alături de refacerea timpanelor la podețe și a grinzilor de parapeți;
– scurgerea apelor și acostamente: aducerea la profil a acostamentelor, completarea cu piatră spartă și desfundarea șanțurilor și a rigolelor;
– siguranță și estetică rutieră: montarea de parapeți noi de siguranță, amplasarea de butoni și plăcuțe reflectorizante, vopsirea elementelor de ghidaj și curățarea vegetației de pe marginea drumului.

Județul Cluj, lider absolut la atragerea de fonduri europene și PNRR

 

Comments

comments

Nu sunt comentarii