Proiect de digitalizare de 30 de milioane de lei pentru toate cele 81 de primării din județul Cluj

Trimite și altora

Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul „CLUJ SMART COUNTY – Ecosistem digital integrat”, alături de cheltuielile de implementare și acordul de cooperare cu toate cele 81 de primării din județ.

Inițiativa vizează crearea unui sistem digital comun, bazat pe soluții dezvoltate prin Centrul Regional de Date Nord-Vest și găzduite în cloud-ul regional.

Investiția are o valoare totală de 30.006.949 lei (inclusiv TVA), din care 26.216.949 lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Proiectul urmează să fie depus la ADR Nord-Vest pentru accesarea fondurilor europene.

Ce servicii digitale vor fi implementate în administrațiile locale
Proiectul prevede migrarea și integrarea sistemelor informatice existente în platforma cloud regională, oferind administrațiilor locale o infrastructură informatică unitară. Printre principalele funcționalități integrate se numără:

  • Gestionarea electronică a documentelor: Registratură digitală, scanare, arhivare, fluxuri automate de lucru, notificări și semnătură electronică, alături de un asistent bazat pe inteligență artificială pentru căutarea rapidă a datelor.
  • Servicii financiare și de urbanism: Administrarea online a taxelor și impozitelor locale, a plăților și procedurilor de executare silită, precum și digitalizarea eliberării certificatelor și autorizațiilor de urbanism.
  • Registru agricol și platformă GIS: Preluarea în format digital a registrului agricol, evidența spațiilor verzi și utilizarea unui sistem geografic (GIS) pentru vizualizarea și gestionarea terenurilor pe hartă.
  • Interacțiunea cu cetățenii și securitatea datelor: Gestionarea electronică a petițiilor, schimbul automat de date între instituții și măsuri avansate de securitate kibernetică (autentificare multifactor, protecția aplicațiilor și sisteme de backup).

Noul portal al DJEP Cluj: Interfață mai simplă, secțiuni restructurate și opțiuni avansate de accesibilitate pentru cetățeni

 

Comments

comments

Nu sunt comentarii