Peste 980 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 9 luni ale acestui an în 18 dintre cele 20 de județe în care operează compania de distribuție Delgaz Grid. Majoritatea a vizat sustrageri de electricitate.
Astfel, 618 cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, identificate în regiunea Moldova (județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău). De asemenea, 364 de cazuri au fost înregistrate pe parte de gaz în 18 județe (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Bihor, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău).
Cantitatea totală de energie sustrasă depășește 14 milioane kWh (circa 5,2 mil. kWh gaze naturale și 8,9 mil. kWh energie electrică), iar valoarea prejudiciului depășește 11,5 milioane lei.
Intervențiile neautorizate asupra elementelor infrastructurii energetice pot duce la incidente grave (explozii, intoxicații, incendii, electrocutări etc.) cu urmări devastatoare: pierderi de vieți omenești și/sau bunuri distruse.
Reducerea valorii facturii la energie prin evitarea înregistrării consumului real nu este o soluție pentru consumatori deoarece riscurile la care se expun depășesc cu mult sumele astfel „economisite”. Nicio „economie” nu merită pusă mai presus de siguranța familiei și a celor din jur.
Ce impact va avea Inteligența Artificială asupra contabilității


