Stihl accelerează tranziția către tehnologia pe bază de baterii

Trimite și altora

Grupul Stihl și-a majorat cifra de afaceri la 5,48 miliarde de euro în anul fiscal anterior. Grupul a înregistrat o creștere de 2,8% comparativ cu 2024 (5,33 miliarde de euro) – un rezultat solid într-un context economic care a continuat să rămână dificil. Liderul mondial în producția de motoferăstraie și echipamente motorizate pentru grădinărit s-a apropiat de nivelul record atins în 2022 (5,49 miliarde de euro), în ciuda politicii tarifare dificile din SUA – cea mai importantă piață individuală a companiei –, precum și a prudenței manifestate de consumatori pe fondul încetinirii economice din numeroase regiuni și al impactului negativ generat de fluctuațiile cursului valutar. Aproape 91% din cifra de afaceri a Grupului Stihl a fost generată pe piețele internaționale.

„Continuăm să dezvoltăm Stihl pornind de la o poziție solidă”, a declarat Michael Traub, președinte al Consiliului Executiv al Stihl, în cadrul prezentării rezultatelor financiare aferente anului 2025. „Chiar dacă mediul economic rămâne marcat de incertitudine, acționăm cu o perspectivă pe termen lung, continuând să accelerăm transformarea către tehnologia pe bază de baterii și să investim în rețeaua noastră globală de producție și distribuție”, a spus unul dintre membrii conducerii firmei.

Nivelul ridicat al ratei capitalurilor proprii confirmă stabilitatea companiei: aceasta a ajuns la 71,2%, în creștere comparativ cu anul anterior (69,0%), evoluție susținută și de consolidarea lichidităților. Acești indicatori permit Stihl să își finanțeze investițiile din surse proprii.

La finalul anului 2025, grupul Stihl avea 20.246 de angajați la nivel global, cu 2,6% mai mult comparativ cu 2024 (19.732 de angajați). Unul dintre factorii care au contribuit la această creștere a numărului de angajați a fost noua fabrică din România, care și-a început operațiunile în 2025.

Evoluția piețelor globale: creștere în aproape toate regiunile

Activitatea din Europa de Vest a avut o evoluție pozitivă în 2025. Într-un context de piață aflat sub presiune, compania și-a consolidat cota de piață la nivel general. Totuși, lunile de vară foarte calde și secetoase au afectat vânzările și veniturile în anumite zone. Pe de altă parte, segmentul produselor pe bază de baterii a înregistrat o evoluție peste medie în regiune, iar grupul Stihl a raportat creșteri de două cifre procentuale, care în unele piețe au depășit 20%.

Europa de Est a înregistrat o ușoară revenire, însă efectele politicilor comerciale generate de războiul din Ucraina au continuat să exercite presiuni asupra pieței și să afecteze monedele locale. În același timp, Stihl a raportat creșteri semnificative ale vânzărilor de echipamente pe bază de baterii pe toate piețele principale din regiune. Ponderea acestui segment în totalul vânzărilor a depășit semnificativ pragul de 20%.

America de Nord a rămas cea mai importantă piață individuală pentru grupul Stihl, care generează aproximativ o treime din vânzările totale. Într-un mediu de piață marcat de incertitudine tot mai accentuată, rezultatele au rămas ușor peste nivelul anului precedent. Evoluția a fost susținută de condițiile meteorologice favorabile, activitatea din segmentul aftermarket, precum și de efectele indirecte ale politicii tarifare din SUA. Mulți distribuitori au ales să își refacă stocurile mai devreme, în contextul anunțării unor noi tarife.

America Latină a înregistrat o creștere cumulată importantă, însă evoluția a fost diferită de la o piață la alta. În Brazilia – cea mai mare piață din regiune – apetitul de consum a rămas moderat, pe fondul majorării taxelor, ratelor dobânzilor și contribuțiilor sociale, factori care au redus puterea de cumpărare. În schimb, în Argentina, activitatea și-a continuat tendința de revenire. Piețe precum Columbia, Peru, Ecuador, Nicaragua și Honduras au raportat creșteri de două cifre procentuale, susținute de prețurile ridicate ale produselor agricole precum cafeaua, cacao și fructele, care au stimulat disponibilitatea pentru investiții.

Cele mai mari două piețe individuale din Asia – China și India – au avut, de asemenea, o evoluție pozitivă în 2025. În China, un mix de produse mai profitabil pentru segmentul motoferăstraielor și al lanțurilor a contribuit atât la îmbunătățirea profitabilității, cât și la creșterea vânzărilor.

Regiunea Africa–Orientul Mijlociu a fost cea mai dinamică piață pentru grupul Stihl în 2025, chiar dacă evoluția pornește de la o bază mai redusă. Filiala Stihl din Africa de Sud, împreună cu noile companii înființate în Africa de Est, au reușit să își majoreze vânzările și să câștige cotă de piață.

Oceania a fost singura regiune care a înregistrat o scădere a vânzărilor și veniturilor, deși segmentul produselor pe bază de baterii a continuat să crească față de anul precedent. În contextul unei economii interne și de export aflate sub presiune în Australia și Noua Zeelandă, grupul Stihl își intensifică măsurile comerciale și estimează reluarea creșterii în regiune din 2026.

Transformarea către tehnologia pe bază de baterii

Tranziția către produsele alimentate cu baterii rămâne un element-cheie al strategiei Stihl. Importanța acestui segment în cadrul companiei a continuat să crească și în 2025: produsele pe bază de baterii au reprezentat 27% din vânzările globale, comparativ cu 25% în anul precedent. Principalul motor al acestei evoluții a fost reprezentat de piețele europene. În Europa de Vest, aproximativ două treimi dintre produsele comercializate sunt alimentate cu baterii, iar tendința indică o accelerare în acest sens. În celelalte regiuni, ritmul de dezvoltare rămâne neuniform.

„Continuăm să ne propunem să fim lideri în ambele tehnologii”, a declarat Michael Traub. „Ne dorim să obținem în domeniul tehnologiei pe bază de baterii poziția de lider pe care o deținem de decenii în segmentul echipamentelor cu motoare cu combustie internă”, a spus un reprezentant PR al companiei.

Stihl a atins mai multe repere importante în această direcție pe parcursul anului fiscal anterior. În luna octombrie, grupul Stihl a inaugurat la Oradea, România, prima sa fabrică dedicată exclusiv producției de baterii și echipamente alimentate cu baterii. Noua unitate va funcționa ca un centru european de excelență pentru producția de echipamente pe bază de baterii.

„Această investiție ne consolidează poziția într-un segment cu potențial ridicat de creștere”, a declarat Michael Traub, referindu-se la investiția de 125 de milioane de euro. „Noua fabrică va juca un rol esențial în susținerea cererii tot mai mari pentru produse și soluții pe bază de baterii pe piața europeană și contribuie la atingerea obiectivelor noastre strategice”, a spus un alt reprezentant al firmei.

La sediul central din Waiblingen, grupul Stihl a făcut un pas important prin demararea producției interne de motoare EC (Electronically Commutated). Acestea reprezintă una dintre componentele esențiale ale echipamentelor alimentate cu baterii și erau anterior achiziționate de la furnizori externi. Investiția evidențiază expertiza tehnologică a companiei și contribuie la extinderea integrării verticale în segmentul produselor pe bază de baterii.

Compania și-a consolidat, totodată, poziția de lider în segmentul echipamentelor cu motor cu combustie internă prin lansarea recentă a modelului Stihl MS 300, un motoferăstrău pe benzină care oferă performanțe ridicate la o greutate redusă.

Grupul Stihl își extinde capacitățile și crește eficiența operațională

În 2025, Stihl a continuat să investească în dezvoltarea companiei, cu obiectivul de a-și consolida competitivitatea și de a crea premisele unei creșteri sustenabile. Prioritățile au vizat extinderea capacităților operaționale și dezvoltarea unităților internaționale.

La nivel de grup, investițiile totale au ajuns la 335,7 milioane de euro (comparativ cu 349,4 milioane de euro în anul anterior). Peste jumătate din această sumă, respectiv aproximativ 175 de milioane de euro, a fost direcționată către compania fondatoare din Germania. Cea mai mare parte a investiției a vizat achiziția unor spații suplimentare în Waiblingen. Pe termen mediu, Stihl își propune să consolideze structurile și unitățile companiei care au funcționat până în prezent în locuri diferite din regiune, cu scopul de a crește eficiența operațională și de a valorifica mai bine sinergiile interne.

Totodată, la unitatea de producție din São Leopoldo a fost pusă în funcțiune o nouă linie de asamblare, care va contribui semnificativ la creșterea capacității și flexibilității fabricii.

Compania fondatoare: efectele punctuale au susținut creșterea vânzărilor

La nivelul celor opt locuri pe care le operează, compania fondatoare din Germania a înregistrat, în 2025, vânzări de 1,85 miliarde de euro (comparativ cu 1,63 miliarde de euro în 2024). Creșterea de peste 13% față de anul anterior se datorează în principal unui efect punctual generat de o investiție realizată anul trecut.

La trecerea dintre anii 2025 și 2026, grupul Stihl a implementat un nou sistem de management corporativ, ceea ce a determinat accelerarea producției în cadrul companiei fondatoare. În consecință, pentru anul fiscal 2026 este anticipat un efect invers asupra rezultatelor. La 31 decembrie 2025, compania fondatoare avea 5.831 de angajați (comparativ cu 6.064 în 2024).

Perspective: anul aniversar marchează un nou reper tehnologic

În 2026, Stihl sărbătorește 100 de ani de activitate. Pentru companie, acest moment aniversar nu reprezintă doar o ocazie de a privi în urmă, ci și oportunitatea de a evidenția forța care poate rezulta din îmbinarea tradiției, expertizei inginerești și curajului de a inova.

Din punct de vedere al evoluției business-ului, începutul anului aniversar a fost unul rezervat. În acest context, compania adoptă o abordare prudentă în planificarea pentru 2026. Obiectivul este menținerea nivelului actual al vânzărilor.

„La prima vedere, obiectivul nostru de vânzări poate să nu pară foarte ambițios”, a declarat Michael Traub. „Însă, în contextul piețelor volatile, al crizelor valutare și al incertitudinilor comerciale și geopolitice persistente, precum și al prudenței crescute a clienților generate de acest context, atingerea acestui obiectiv reprezintă o provocare”, a spus o sursă din cadrul companiei.

În anul în care marchează un secol de activitate, Stihl accelerează ritmul inovației și continuă tranziția către tehnologia pe bază de baterii. În cadrul conferinței de presă dedicate rezultatelor financiare din 2025, organizată pe 20 mai 2026, compania a prezentat noul sistem de baterii Allpro, un progres tehnologic important destinat segmentului profesional.

Allpro deschide noi posibilități de utilizare în aplicații în care utilizatorii se bazau anterior pe echipamente cu motoare cu combustie internă și este compatibil cu actualul sistem de baterii AP, inclusiv cu un portofoliu de peste 80 de echipamente.

În centrul noului sistem Allpro se află o nouă generație de baterii de înaltă performanță. Comparativ cu modelele anterioare, acestea oferă un nivel semnificativ mai ridicat de putere. Unul dintre principalele avantaje ale noii tehnologii este viteza foarte mare de încărcare: cu încărcătorul mobil rapid dedicat, bateriile pot ajunge la un nivel de încărcare de 80% în doar nouă minute. Totodată, acestea oferă o autonomie extinsă și o durată de viață semnificativ mai mare și menține în același timp un nivel ridicat de rezistență și fiabilitate.

Grupul Stihl a publicat primul său raport corporativ integrat aferent anului fiscal precedent. Acesta include atât rezultatele financiare ale companiei, cât și informații despre inițiativele și obiectivele de sustenabilitate ale grupului, precum și alte date și indicatori relevanți privind activitatea companiei.

Raportul, intitulat „Change with Foresight” / „Transformare ghidată de viziune”, poate fi consultat aici: https://iub.stihl.de/2025/

Grupul Stihl este lider global în domeniul tehnologiei și unul dintre principalii jucători internaționali de pe piață. În calitate de companie de familie orientată către dezvoltare pe termen lung, Stihl contribuie, încă din 1926, la facilitarea activităților desfășurate în natură și împreună cu natura.

Compania își susține clienții prin soluții inovatoare, alimentate atât cu baterii, cât și cu motoare pe benzină, destinate sectoarelor de silvicultură și agricultură, întreținerii spațiilor verzi, construcțiilor și utilizării rezidențiale.

Rețeaua globală Stihl include companii de producție în opt țări, 40 de filiale proprii de vânzări și marketing, aproximativ 100 de importatori și peste 50.000 de distribuitori specializați. Din 1971, Stihl este marca de motoferăstraie cu cele mai mari vânzări la nivel mondial. Sediul central al grupului este în Waiblingen, în apropiere de Stuttgart, Germania.

În 2025, Stihl avea 20.246 de angajați la nivel global și a înregistrat o cifră de afaceri de 5,48 miliarde de euro. Mai multe informații despre companie sunt disponibile pe: www.corporate.stihl.de.

Grupul german Stihl a parcurs, în perioada 2016-2026, cea mai profundă transformare tehnologică și structurală de la fondarea sa. Confruntată cu tranziția verde și digitalizarea accelerată, compania de familie a reușit să migreze masiv dinspre motoarele termice spre ecosisteme complete propulsate de acumulatori litiu-ion și soluții software inteligente.

Pariul pe baterii și independența celulelor de energie

Punctul de cotitură al strategiei Stihl din ultimii zece ani l-a reprezentat extinderea fulminantă a gamelor de utilaje cu acumulator. Dacă în 2016 sculele pe baterie erau privite ca alternative destinate exclusiv utilizatorilor casnici pentru tunderea gazonului, astăzi, în 2026, tehnologia a atins paritatea de putere cu motoarele pe benzină.

Pentru a susține această migrație fără a deveni complet dependent de furnizorii externi de componente, Stihl a investit masiv în propriile linii de asamblare a pachetelor de baterii în Germania și Statele Unite ale Americii. Compania a dezvoltat sisteme proprii de management al energiei care permite motoferăstraielor profesionale cu acumulator să livreze cuplul necesar pentru doborârea arborilor de mari dimensiuni în condiții extreme de umiditate și temperatură.

Digitalizarea din pădure: Stihl Connected și roboții autonomi

Ultimul deceniu a marcat și trecerea Stihl de la statutul de producător de hardware la cel de furnizor de servicii digitale integrate. Introducerea platformei Stihl Connected a transformat gestionarea flotelor de utilaje pentru companiile de peisagistică și exploatare forestieră.

Prin intermediul unor senzori inteligenți montați pe utilaje, managerii pot monitoriza în timp real orele de funcționare, timpii morți și, cel mai important, pot anticipa necesarul de mentenanță înainte ca o piesă critică să cedeze. În paralel, segmentul roboților de tuns gazon (gama iMOW) a cunoscut o evoluție spectaculoasă, iar noile generații din 2026 sunt complet autonome, ghidate prin satelit (fără cablu perimetral) și capabile să gestioneze suprafețe complexe cu ajutorul inteligenței artificiale.

Radiografia deceniului în cifre și piețe strategice

Deși transformarea a implicat costuri de cercetare și dezvoltare de ordinul sutelor de milioane de euro, rezultatele financiare confirmă succesul strategiei pe termen lung a grupului german.

Indicator de Evoluție Situația în 2016 Stadiul în 2026
Ponderea vânzărilor (termic vs. acumulator) Peste 80% din venituri generate de motoarele pe benzină. Segmentul cu acumulatori tinde spre 50% din totalul vânzărilor globale.
Prezența pe piața de consum (Retail) Focus major pe rețeaua tradițională de dealeri specializați. Model omni-channel (rețea de dealeri + platforme e-commerce proprii).
Producția de componente critice Expertiză centrată pe cilindri, pistoane și lanțuri. Producție proprie de software, senzori și module de baterii.
Cifra de afaceri globală ~3,4 miliarde de euro. Depășește constant pragul istoric de 5,5 miliarde de euro.

Reconfigurarea lanțului logistic global

Un alt capitol critic în evoluția din ultimii zece ani l-a reprezentat securizarea lanțurilor de aprovizionare. Crizele logistice din perioada 2020-2022 au arătat vulnerabilitatea modelului de producție ultra-centralizat. Stihl a reacționat prin filozofia „producției aproape de piață”.

Compania și-a mărit capacitățile de producție în fabricile sale din SUA, Brazilia, Elveția, Austria și China. În plus, deschiderea de noi unități moderne de producție în Europa de Est a transformat această regiune într-un nod logistic secundar extrem de important pentru aprovizionarea rapidă a piețelor europene, reducând timpii de livrare și amprenta de carbon asociată transportului de piese.

Provocarea sustenabilității și combustibilii sintetici

Deși viitorul este indubitabil electric, Stihl nu a abandonat complet divizia de motoare termice. Pentru zonele izolate din marile păduri ale lumii, unde infrastructura de reîncărcare a bateriilor este inexistentă, motorul pe benzină rămâne singura opțiune viabilă.

Pentru a reduce impactul ecologic și în aceste sectoare, Stihl a investit în dezvoltarea și promovarea e-fuels (combustibili sintetici ecologici). Această strategie asigură o tranziție etică și oferă utilizatorilor profesioniști posibilitatea de a folosi utilajele termice existente cu emisii nete de carbon aproape zero.

S-a dat startul pentru depunerea cererilor de finanțare neramburasabilă de la CJ Cluj

Comments

comments

Nu sunt comentarii