Via Cluj TV: Cum este scrisă istoria în Jucu prin inaugurarea statuii Reginei Maria

Trimite și altora

Comuna Jucu a trăit un adevărat moment istoric. În 22 mai 2026, la exact 107 de la vizita triumfală a Familiei Regale a României în Transilvania, în Jucu a fost dezvelită statuia Reginei Maria, transmite Via Cluj TV.

La ceremonia publică, organizată de echipa condusă de primarul Valentin Dorel Pojar, au luat parte personalități marcante ale vieții publice românești. Este vorba de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, de Preasfinția Sa Samuel Cristea, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, de președintele emerit al Academiei Române din perioada 2018 – 2026, Ioan Aurel Pop și de fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană, profesorul Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române. De asemenea, au participat și intelectuali de marcă, precum directorul Institutului de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române, profesorul Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, directorul Centrului UBB CORE, istoricul Leonard Horvath, cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai și fost secretar de stat, profesorul Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă sau directorul Casei de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca, Flavius Milășan, potrivit ClujToday.ro.

Autoritățile civile au fost reprezentate de personalități precum vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, membri ai Parlamentului României, precum deputații Remus Lăpușan și Ramona Bruynseels, consilieri județeni și primari ai unor localități de pe Valea Someșului Mic. Autoritățile militare au fost reprezentate de generalul Bogdan Cernat, comandantul Diviziei a 4-a Gemina, ori de colonelul Sebastian Clițan din cadrul Jandarmeriei Române. Societatea civilă a fost reprezentată de personalități precum vicepreședintele Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Valentin Lungu, fondatorul Coralei Regale Transilvane, Dan Dumitrana, președintele Clubului Monarhiștilor Bistrițeni, Marius Pop, președintele Clubului Monarhiștilor Clujeni, Cornel Jurju, dar și Eugen Moț, președintele Asociației Cluj Art, ori Ionuț Coman, membru al Academiei Internaționale a Sfântului Mauritius.

Statuia Reginei Maria a fost realizată de maestrul Liviu Plugărescu, într-o piațetă realizată după conceptul lui Adrian Goga. Ceremonia de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți ortodocși, însă la ceremonie au fost invitați și clerici greco-catolici și neoprotestanți. Muzica a fost intonată de fanfara militară și de Corala Voci Transilvane, dirijată de maestrul Adrian Corojan.

Practic, această ceremonie a însemnat un moment istoric pentru comuna Jucu, o comună care are o istorie aproape milenară și care este locul nașterii fondatorului presei de limba română din Transilvania, George Barițiu. Acesta a fost directorul Gazetei de Transilvania, președinte al Academiei Române, președinte al ASTRA și vicepreședinte al Adunării Naționale Române de la Blaj din 1848. George Barițiu, istoric și teolog greco-catolic, a fost și deputat în Dieta Transilvaniei, precum și membru al Senatului Imperial de la Viena.

În ceremonia de inaugurare este prezentă o lecție importantă: locuitorii comunei Jucu își onorează istoria și își cinstesc eroii, într-un spirit modern și universal, fără complexe provinciale.

Care sunt startup-urile câștigătoare la Innovation Labs Demo Day 2026

Comments

comments

Nu sunt comentarii