Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, a primit luni, 15 iunie 2026, vizita unei delegații chineze din provincia înfrățită Shandong, din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai unei companii ce activează, în principal, în domeniul infrastructurii de transport și al serviciilor conexe, logistică și industrie verde.
Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Ne bucurăm că județul nostru continuă să prezinte interes pentru partenerii străini și potențialii investitori. Rămânem deschiși colaborării și suntem interesați să facilităm realizarea acelor proiecte care pot aduce bunăstare și beneficii multiple cetățenilor”.
Scopul întâlnirii ce a avut loc la sediul forului administrativ județean a fost acela de a extinde și aprofunda relațiile de cooperare între cele două părți, în domeniile de interes comun, în special în sectorul infrastructurii.
Pe parcursul vizitei, Vákár István, a prezentat potențialul economic și investițional al Clujului, unul dintre cele mai dezvoltate județe din țară, prilej cu care a menționat principalele proiecte și investiții gestionate de forul administrativ județean. În acest sens, a fost evidențiată importanța Parcurilor Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A. și multiplele facilităţi pe care acestea le oferă investitorilor. Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj a amintit și proiectele de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare.
De asemenea, vicepreședintele instituției a adus în discuție stația de tratare, prin dezintegrare moleculară, pentru valorificarea energetică a deșeurilor, care a fost pusă în funcțiune în județul Cluj, o invenție 100% românească ce poate fi replicată la nivel național și internațional, iar investițiile din domeniul medical au reprezentat un alt aspect abordat. Astfel, oaspeților chinezi le-a fost prezentat Spitalul Pediatric Monobloc, în curs de edificare în cartierul clujean Borhanci, cel mai important proiect al Clujului în domeniul sănătății și prioritatea forului administrativ județean.
În peisajul geopolitic și economic extrem de polarizat al anului 2026, legăturile comerciale dintre România și Republica Populară Chineză se pliază pe o paradigmă radical diferită de cea din zorii postcomunismului. Dacă pe parcursul Războiului Rece și în primii ani de după Revoluția din 1989 dinamica dintre București și Beijing era definită în termenii diplomatici rigizi ai „prieteniei tradiționale de nezdruncinat”, ultimii 35 de ani au marcat o recalibrare profundă. Relațiile economice bilaterale s-au transformat dintr-un parteneriat strategic preferențial într-o ecuație marcată de realism pragmatic, definită de statutul României de membru stabil al Uniunii Europene și al NATO, dar și de o balanță comercială cronic asimetrică.
1. Anii 1990: Nostalgia barterului și tranziția către economia de piață
Imediat după prăbușirea blocului comunist, în perioada 1991–1999, relațiile economice dintre cele două state au intrat într-o fază de confuzie și restructurare. În perioada socialistă, România și China rulau schimburi comerciale masive, bazate adesea pe acorduri de clearing și barter (mărfuri contra mărfuri), în care industria grea românească exporta utilaje petroliere, locomotive, autocamioane (celebrele Roman Brașov) și produse chimice în schimbul bunurilor de larg consum chinezești.
Odată cu liberalizarea piețelor, acest model s-a prăbușit. În timp ce China implementa reformele economice vizionare ale lui Deng Xiaoping și se pregătea de asaltul asupra piețelor globale, România trecea printr-o dezindustrializare dureroasă. Schimburile comerciale au scăzut drastic în prima parte a deceniului. Totuși, anii 1990 au consemnat apariția primilor mici comercianți chinezi în România și fondarea marilor complexe comerciale de la marginea Capitalei (cum a fost complexul „Europa” și ulterior „Dragonul Roșu”), care au alimentat piața autohtonă cu haine, electronice ieftine și bunuri de larg consum, într-o perioadă în care puterea de cumpărare a românilor era extrem de scăzută.
2. Anii 2000: Explozia importurilor și integrarea euro-atlantică
Noul mileniu a adus o schimbare radicală de macaz. Intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în 2001 a coincis cu perioada de pregătire a României pentru aderarea la Uniunea Europeană (2007). Această dublă integrare a rescris regulile jocului.
China a devenit rapid „uzina lumii”, iar importurile românești de produse chinezești au cunoscut o creștere exponențială. Locul textilelor ieftine din anii 1990 a fost luat treptat de produse cu valoare adăugată mare: echipamente de telecomunicații, calculatoare, componente electronice și utilaje industriale. În schimb, capacitatea de export a României către uriașa piață chineză a rămas extrem de limitată și s-a rezumat la materii prime (lemn, deșeuri de metale) și componente auto de bază. Această dinamică a generat un deficit comercial uriaș și cronic pentru București, care a început să crească an de an cu miliarde de dolari.
| Indicator comercial bilateral | Anul 1991 | Anul 2006 | Anul 2016 | Anul 2026 |
| Model economic dominant | Tranziție post-barter, clearing guvernamental în colaps. | Comerț liber deschis, explozie a importurilor de electronice. | Formatul „16+1”, mirajul marilor proiecte de infrastructură. | Realism strategic, screening sever al investițiilor, deficit cronic. |
| Principalele importuri din China | Textile, încălțăminte, bunuri de consum de masă. | Componente IT, electrocasnice, utilaje de producție. | Echipamente de telecomunicații, panouri solare, mașini industriale. | Tehnologii verzi, baterii pentru mașini electrice, subansamble. |
| Principalele exporturi spre China | Locomotive, autocamioane, produse chimice, oțel. | Lemn brut, semifabricate, componente auto primare. | Piese auto, circuite integrate, cablaje, produse agricole. | Componente electrice, vinuri, subansamble industriale de nișă. |
3. Anii 2010: Mirajul formatului „16+1” și marile promisiuni ratate
Decada 2010–2019 a fost marcată de o intensificare spectaculoasă a diplomației economice. În anul 2012, Beijingul a lansat formatul de cooperare „16+1” (ulterior „17+1”), o inițiativă menită să conecteze China cu statele din Europa Centrală și de Est, dublată de mega-strategia globală „Belt and Road Initiative” (Noul Drum al Mătăsii).
La București, această perioadă a fost privită cu un entuziasm politic considerabil. S-au semnat zeci de memorandumuri de înțelegere, iar pe masa guvernanților se aflau proiecte gigantice evaluate la miliarde de euro:
-
Unitățile 3 și 4 de la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă (unde compania chineză CGN fusese selectată ca partener strategic).
-
Termocentrala de la Rovinari (proiect de peste 800 de milioane de euro cu China Huadian).
-
Mari proiecte de infrastructură rutieră și feroviară.
Cu toate acestea, bilanțul de la finele deceniului a fost unul al marilor dezamăgiri. Aproape niciunul dintre marile proiecte energetice sau de infrastructură nu s-a materializat. Diferențele majore dintre regulile europene referitoare la achizițiile publice, ajutoarele de stat și standardele tehnice, pe de o parte, și modelul de finanțare chinez (care impunea utilizarea de tehnologie, materiale și forță de muncă exclusiv din China), pe de altă parte, au blocat sistematic negocierile.
4. Anii 2020: Alinierea occidentală și decuplarea strategică
Intrarea în actualul deceniu a adus înghețarea definitivă a iluziilor economice și trecerea la o politică de securitate națională strict aliniată la directivele Washingtonului și Bruxelles-ului. Schimbările geopolitice globale, presiunea legată de securitatea rețelelor 5G și necesitatea protejării infrastructurii critice au determinat România să adopte decizii legislative drastice.
Bucureștiul a fost printre primele capitale europene care au exclus, prin legi speciale, companiile chineze din zonele strategice:
-
Telecomunicații (5G): Promulgarea legii securității rețelelor a dus la excluderea gigantului Huawei din infrastructura critică de comunicații a țării.
-
Infrastructură mare: Guvernul a interzis prin ordonanță de urgență participarea la licitațiile publice pentru autostrăzi și căi ferate a companiilor din țări care nu au acorduri comerciale semnate cu UE (o măsură direct țintită către companiile de construcții de stat din China).
-
Energie: Parteneriatul cu China pentru reactoarele de la Cernavodă a fost reziliat oficial, iar România a pivotat către o colaborare strategică cu SUA, Franța și Canada.
Astăzi, în anul 2026, componenta de investiții directe chineze în proiecte verzi sau industriale din România este sever monitorizată prin mecanisme de screening de securitate. Totuși, la nivel comercial privat, China rămâne un partener de la care nu se poate face decuplare totală. Lanțurile de aprovizionare ale fabricilor din România depind în continuare de materii prime, ecrane, semiconductori și, mai nou, de celule pentru bateriile mașinilor electrice și invertoare pentru panouri fotovoltaice importate din China.
Maturitatea unui parteneriat comercial asimetric
Privită pe parcursul ultimilor 35 de ani, evoluția relațiilor economice dintre România și China reflectă perfect maturizarea diplomatică a Bucureștiului. Trecerea de la entuziasmul naiv al anilor 1990 și promisiunile nerealiste din decada trecută la abordarea pragmatică de astăzi demonstrează că România își înțelege pe deplin statutul de frontieră estică a pieței unice europene. Însă, în contextul reașezării piețele economice globale, apar noi perspective în relația dintre Uniunea Europeană, inclusiv România, și China. Iar județul Cluj poate fi unul dintre actorii care poate contribui la dinamizarea pașnică și în beneficiu mutual al acestor relații.
