China vrea să “scurteze” distanţa până pe Marte. Replica misterioasei planete roşii urmează a fi construită pe platoul tibetan, o regiune aridă, “cel mai marţian loc de pe Terra”, după cum îl descrie agenţia de stat China Nouă.
Baza “spaţială” cu o suprafaţă de 95 de mii de kilometri pătraţi nu va fi folosită însă doar pentru pregătirea astronauţilor chinezi, ci şi pentru distracţia turiştilor, potrivit RFI România.
Dacă durata unei eventuale călătorii până la adevărata planetă Marte este între şase luni şi un an, zborul cu avionul de la aeroportul din Beijing până la replica planetei roşii din Tibet nu durează mai mult de şapte ore.
China va investi 400 de milioane de yuani (aprox. 50 de milioane de euro) în acest proiect ce va fi amenajat într-un peisaj spectaculos de pe platoul tibetan, în provincia Qinghai.
Deocamdată, nu e clar cum va arăta această bază aşa-zis spaţială. Pe o secţiune a platoului extrem de arid şi aflat la mare altitudine se vor antrena viitorii astronauţi chinezi.
Altă parte a platoului va primi turişti, care vor să afle cum este viaţa pe Marte. Ei vor fi găzduiţi în structuri modulare, concepute în aşa fel încât să simuleze viaţa în mediu extraterestru.
Un parc de distracţii având ca tematică planeta Marte va fi de asemenea amenajat. Potrivit televiziunii chineze de stat CCTV, turiştii vor putea experimenta starea de imponderabilitate şi se vor plimba în regiunea aridă tibetană.
Evident, nu toate detaliile de pe Marte se vor regăsi în baza “spaţială” chineză, care va fi mult mai primitoare decât planeta roşie, care are o atmosferă irespirabilă ce conţine oxigen în proporţie de numai 0,2%.
Un oficial local spune că proiectul va da un impuls economiei din zonă şi va stimula interesul faţă de programul spaţial al statului asiatic.
Citiți mai mult AICI