„Clujul, suprapopulat imediat după Unire, de câţiva ani încoace, a revenit treptat la caracterul său liniştit de oraş provincial, luând fisionomia patriarhală care i-o imprimase gravitatea magnaţilor de altă dată.
Petrecerile zgomotoase din restaurante şi cafenele s-au restrâns până la exasperarea patronilor acestor localuri, cari s-au văzut nevoiţi în cele din urmă, să-şi caute alte mijloace de muncă, desigur, mai puţin rentabile. Astfel, majoritatea cafenelelor au tras obloanele, cari după puţin timp au fost ridicate, înfăţişând vitrine cu mărfuri atrăgătoare. Localurile de cafenele s-au transformat în magazine comerciale, caracterizând astfel o nouă şi sănătoasă evoluţie a Clujului care a fost apăsat de morga magnaţilor ce l-au stăpânit în trecut.
Unii însă din întreprinzători avizi ai cafenelelor goale de astăzi, nu se dau bătuţi. Este cazul în speţă al cafenelei <<Palace>> al cărei antreprenor a găsit mijlocul să-şi facă întreprinderea rentabilă , transformând-o în local de noapte, după ce ziua serveşte obişnuitele ceaiuri şi cafele.
Antreprenorul a avut grijă ca la colţul străzii dinspre piaţa Unirei să arboreze obişnuitul felinar strigător, ce indică trecătorilor drumul spre cele lumeşti.
Nefiind sigur, credem, pe propriile aptitudini, antreprenorul şi-a căutat un tovarăş de specialitate şi l-a găsit în persoana unui staroste ale cărui merite au fost nefericit încercate la Oradea Mare. În slujba acestor doi proxeneţi a fost angajat un vătaf de casă, încasatorul, care ştie perfect să profite de slăbiciunea clienţilor îmbătaţi în tovărăşia <<artistelor>> consumente, oferind notele de plată încărcate, cu obrăznicie.
La plăcerile oferite de localul de perdiţie a celor doi tovarăşi proxeneţi din strada onorată cu numele prezidentului partidului naţional, trecătorii în afară de felinarul specific, sunt atraşi de zgomotele enorme ale unei tobe, care se răsfrânge până în piaţa Unirei.
Şi aceste zgomote infernale durează până dimineaţa, cele mai dese cazuri, amestecate cu strigătele inerente de veselie ale celor ce se găsesc fericiţi în compania <<damelor>>, ori cu strigătele de supărare ale celor cari se trezesc traşi pe sfoară de vătavul celor doi staroşti.
Antreprenorii acestei rentabile afaceri, nu au să-şi facă nici un reproş de ordin moral asupra întreprinderii pe care o conduc, întrucât ei sunt convinşi că localul lor de noapte împlineşte un nemărturisit rol social. Surprinzător este că autorităţile în drept au permis instalarea unei asemenea spelunci în centrul oraşului, şi într-o clădire care adăposteşte zeci de familii onorabile. Aceste nenumărate familii nu sunt jignite numai în sentimentele lor de pudoare, ci sunt şi tulburate în fiecare noapte de veselia zgomotoasă a chefliilor şi de toba infernală care este emblema localului adăpostit sub acelaşi acoperământ. Dacă din punct de vedere moral, autorităţile în drept nu au de făcut vre-o restricţie, noi le înfăţişăm plângerile paşnicilor locuitori din str. Iuliu Maniu, torturaţi de nefasta întreprindere nocturnă, în acest din urmă sens, şi făgăduim că vom stărui până când se va reda liniştea acelora cari în mod atât de justificat o reclamă”. [„Biruinţa”, Anul I, nr.82, 29 iulie 1926].
Clujul de ieri este rubrică permanentă a ClujInsider și Clujtoday realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.
