Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest lansează la Cluj o platformă de monitorizare a proiectelor din programul Regio. Lansarea are loc cu ocazia unui eveniment dedicat Programului Operațional Regional.
Ediţia din acest an va avea loc în perioada 24 – 25 septembrie 2018, în Cluj-Napoca la Casino Centru de Cultură Urbană, Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Anul acesta, în cadrul Zilelor Regio, în prima zi – 24 septembrie 2018, ADR Nord–Vest va lansa un nou instrument de monitorizare, comunicare și relaționare cu beneficiarii programului Regio – Platforma de Monitorizare Regio. Scopul platformei este de a simplifica munca echipelor de proiect, iar în acest sens beneficiarii vor avea la dispoziţie noi instrumente de monitorizare a fluxului de implementare a proiectelor. Cea de-a doua zi – 25 septembrie 2018 va fi dedicată mediului privat din Regiunea Nord-Vest, iar în cadrul evenimentului se vor prezenta oportunităţi de finanţare pentru IMM-urile din Transilvania de Nord.