UTCN, parteneră într-un proiect de cercetare în care sunt folosiţi roboţii în gestionarea tratamentelor demenţei

Trimite și altora

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este partener într-un proiect deosebit de important care a fost lansat în data de 25 octombrie 2018 în Ostend, Belgia. Proiectul European ReMIND (Robotic ePartner for Multitarget INnovative activation of people with Dementia) de tip Active Assisted Living (AAL), se desfăşoară în cadrul programului Horizon 2020 în colaborare cu Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Obiectivul proiectului este de a dezvolta un sistem integrat bazat pe interacţiunea cu un robot inteligent care sa poată stimula condiţiile fizice, cognitive şi sociale ale persoanelor diagnosticate cu demenţă prin muzică, autobiografie, exerciţii fizice, aplicaţii sociale etc.

Scopul final este de a consolida starea lor actuala pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii şi a trăi independent şi, în acelaşi timp,
de a promova activităţi sociale cu prietenii sau cu îngrijitorii informali. Platforma integrată ce va fi dezvoltată în cadrul proiectului
va fi construită având la bază două tehnologii existente: robotul Zora  special conceput pentru oferirea de asistenţă persoanelor diagnosticate cu demenţa şi aplicaţia Keosity  care oferă suport pentru simularea memoriei.  Proiectul va fi implementat pe durata a 3 ani, octombrie 2018 – septembrie 2021.

 

Proiectul este coordonat de compania Zora Robotics NV şi are ca parteneri, companii din domeniul AAL (Ovos Media GmbH) precum şi universităţi de prestigiu din Europa (Universiteit Gent, University of Applied Sciences – FH Campus Wien si Medizinische Universität Wien) şi din România (Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babeş” Timişoara).

 

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este reprezentată în acest proiect prin colectivul afiliat laboratorului de cercetare DSRL
(Distributed Systems Research Laboratory) din cadrul  Departamentului Calculatoare, Facultatea de Automatică şi Calculatoare.

 

Activităţile laboratorului în cadrul proiectului vor fi coordonate de Conf. Dr. ing. Ionuţ Anghel şi Conf. Dr. ing. Tudor Cioara şi presupun:
•       Analiza abordărilor existente similare din literatura de specialitate şi identificarea tehnologiilor disponibile ce pot fi încorporate în platforma ReMIND;
•       Proiectarea şi implementarea modulului de oferire asistenţă pentru utilizatori;
•       Proiectarea şi implementarea aplicaţiei pentru îngrijitorii informali;
•       Proiectarea şi implementarea serviciului de procesare a datelor din surse multiple folosind tehnologii „Big Data”;
•       Implementarea interfeţelor şi a metodelor de comunicare necesare pentru integrarea componentelor dezvoltate în cadrul platformei ReMIND;
•       Dezvoltarea unui prototip experimental pentru platforma ReMIND;
•       Validarea platformei ReMIND în cazuri de testare pilot şi aplicarea de acţiuni corective.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY