Grupul Continental a încheiat un parteneriat pentru cercetare științifică cu Universitatea Tehnică

Trimite și altora

continentalUnul dintre cele mai importante grupuri tehnologice din lume, Continental, care are o cifră globaă de afaceri de aproape 40 de miliarde de euro, a semnat un parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Compania Continental va finanţa diferite proiecte de cercetare ştiinţifică şi se va putea implica în conturarea unor programe de cercetare doctorală în diferite domenii. De asemenea, va oferi diferite stagii plătite de practică pentru studenţii universităţii clujene. Durata parteneriatului este de trei ani.

 

În schimbul finanţării acestor proiecte, compania Continental va beneficia de rezultatele cercetării şi va avea ocazia să îi cunoască şi, eventual, să îi recruteze pe unii dintre cei mai buni studenţi ai Universităţii Tehnice. Protocolul de colaborare dintre cele două entităţi a fost semnat de rectorul Universităţii, prof. univ. dr. ing. Vasile Ţopa, şi de managerul general al Continental Sibiu, dr. Sami Krimi.

 

”Colaborarea vizează şi derularea în comun a unor proiecte şi activităţi de cercetare, precum şi dezvoltarea de programe doctorale pe teme de cercetare în domeniile Caculatoare şi Tehnologia Informaţiei şi Ingineria Sistemelor, Inginerie Electrică, Inginerie Electronică şi Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale, Inginerie Industrială şi Inginerie Mecanică. Nu în ultimul rând, Continental va asigura stagii de pregătire cadrelor didactice şi intershipuri pentru studenţi”, a spus rectorul universităţii clujene, citat de ClujToday.ro.

 

”Continental este lider tehnologic în automotive, iar colaborarea cu instituţiile de învăţământ este un pas în plus făcut în această direcţie. Angajaţii noştri dezvoltă soluţii software pentru industria auto. Prin parteneriatul cu Universtatea Tehnică din Cluj-Napoca, dorim să oferim studenţilor posibilitatea de a intra în contact cu cele mai noi tehnologii din domeniu, dar şi să dezvoltăm împreună proiecte de succes în zona de cercetare”, a declarat managerul general al companiei Continental Sibiu. El a afirmat că implicarea în programele de cercetare doctorală reprezintă o prioritate. ”Acesta este unul dintre punctele prezentului contract. Am vrut să avem acest fel de cooperare și să realizăm proiecte împreună, să susținem doctoranzi pentru a realiza proiecte comune și aceasta a fost ceva ce am vrut să definim în acest contract”, a spus reprezentantul grupului Continental.

 

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca este una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii de învăţământ tehnic de pe actualul teritoriu al României, cu rădăcini în secolul al XVIII-lea. Continental este una dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologic din lume. În anul 2015, compania a înregistrat, la nivel global, o cifră de afaceri de 39,2 miliarde de euro şi a atins cifra de 215.000 de angajaţi, care lucrează în 55 de ţări.

 

În România, compania a investit, în perioada 1999 – 2015, 1,13 miliarde de euro. La finalul anului 2015, compania avea 16.500 de angajaţi, iar în acest an, numărul angajaţilor va creşte cu 1.000. Continental are în România şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi dezvoltare.

 

Claudiu Pădurean

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY