Piața de artă, în creștere la Cluj

Trimite și altora

Piața obiectelor de artă din România continuă să crească. Clujul a devenit unul dintre cei mai importanți poli ai acestui tip de comerț cu artă, datorită înfloririi unor centre culturale precum Fabrica de Pensule sau Centrul de Interes, care au devenit foarte cunoscute inclusiv la nivel internațional. Potrivit Huffington Post, Clujul este unul dintre cele 10 centre în care este creată arta viitorului. Printre cei mai bine cotați artiști clujeni se numără Adrian Ghenie, din generația nouă, și Nicolae Maniu, dintre cei care pot fi deja considerați clasici.

Piața de artă din Cluj se ridică la câteva milioane de euro anual, estimează reprezentanții galeriilor. Cele mai bine cotate sunt picturile realizate de artiștii clujeni. Unii dintre ei vând, prin intermediul marilor case de licitații, câte un tablou cu câteva milioane de dolari. Există o generație de artiști cu adevărat valoroși, care vor fi tot mai bine cotați, spune profesorul universitar Ioan Sbârciu, de la Universitatea de Artă și Design.

De asemenea, există reprezentanți ai unei generații deja consacrate, care se bucură de mare prețuire. Acești artiști, precum Ovidiu Avram sau Nicolae Maniu, abordează stilul suprarealist. Nicolae Maniu este primul pictor român ale cărui lucrări s-au vândut cu mai mult de un milion de euro. El spune că a renunțat la maniera clasică de a crea și a adoptat definitiv suprarealismul după ce a emigrat în Germania, apoi în Franța.

În afară de picturi, pe piața de artă din Cluj sunt tot mai căutate și sculpturile, precum și instalațiile postmoderniste. Acestea includ tot mai mult și elemente ale noiilor tehnologii, de la LED-uri la tablete.

Comments

comments

SHARE
Previous articleDe unde putem cumpăra mărțișoare în Cluj
Next articleCum văd sindicatele din Educație reformarea învățământului
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

eighteen − 18 =