În acest moment lucrările sunt în plină derulare. Firma constructoare execută casete în vederea ranforsării și lărgirii căii de rulare.
Lucrările de intervenție pe acest drum județean sunt mai ample, pentru că așternerea stratului de asfalt este precedată de alte categorii de lucrări complementare precum: tratarea burdușirilor, eliminarea gropilor prin acoperire cu piatră spartă, refacerea terasamentelor, acostamentelor, șanțurilor, podețelor și a zidurilor de sprijin, dar și așternerea unui strat suport de balast stabilizat. Nu în ultimul rând, pentru finalizarea completă a lucrărilor se vor realiza lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.