Numărul deceselor zilnice din cauza COVID-19 este în creștere. La nivel național, 58 de pacienți au decedat, în ultimele 24 de ore, din cauza virusului.
În urma testelor efectuate, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din 20.479 de teste efectuate.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 732 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
La ATI, în prezent, sunt 490 de pacienți.
La nivelul județului Cluj, față de ultima raportare, au mai fost depistate 19 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. Alte 25 persoane sunt internate în ATI, din care 17 din județ.