Cel mai mare centru de transplant din România va fi construit la Cluj

Trimite și altora

Cel mai mare centru de transplant din Transilvania va fi construit la Cluj. Acesta va fi ridicat pe o suprafață de 1,5 hectare situată în zona cuprinsă între vechile clinici și complexul studențesc Hașdeu. Noul centru va avea 300 de paturi. Un juriu internațional a ales propunerea câștigătoare, realizată de echipa formată din Alberto de Pineda Alvarez, Jenică Craiu, Alexandra Demetriu, Șerban Țigănaș și Alexandrina Kiss.

Valoarea contractului de proiectare este de 4,2 milioane de euro. În competiția internațională de soluții au fost înscrise 44 de proiecte. Cel mai probabil, proiectul arhitectural propriu-zis va fi realizat în termen de 12 luni.

Conform aprecierilor juriului, proiectul câștigător „oferă un răspuns foarte profesionist și, aparent, fără efort, tuturor cerințelor Temei de concurs, oferind o rezolvare adecvată a amplasamentului dificil și asigurând o trecere reușită dintre un țesut urban eterogen și Ansamblul Clinicilor Universitare. De asemenea, juriul a apreciat demersul câștigătorilor prin care pacientul este poziționat, din punct de vedere conceptual, în centrul întregului proiect. Soluția prezentată are capacitatea de a genera o atmosferă pozitivă, care să reducă stresul la care pacientul este supus de-a lungul procesului de transplant. Proiectul exprimă în mod clar aceste calități, oferind, în același timp, o imagine onestă a programului de arhitectură”.

Proiectul Consiliului Județean Cluj are un puternic caracter inovator, urmărind realizarea primului centru de transplant din țară care acomodează toate facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. Totodată, proiectul Centrului Integrat de Transplant își propune să ofere un exemplu de bune practici atât în ceea ce privește arhitectura medicală, cât și în ceea ce privește inserția unui volum de arhitectură contemporană într-un sit istoric, eterogen.

Comments

comments

SHARE
Previous articleStudiu: Comenzile de meniuri pentru slăbit au crescut cu 50% lunar
Next articleAsfalt nou pe drumul Cuzdrioara – Rugăsești
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

1 comentariu

  1. […] Cel mai mare centru de transplant din Transilvania va fi construit la Cluj. Acesta va fi ridicat pe o suprafață de 1,5 hectare situată în zona cuprinsă între vechile clinici și complexul studențesc Hașdeu. Noul centru va avea 300 de paturi. Un juriu internațional a ales propunerea câștigătoare, realizată de echipa formată din Alberto de Pineda Alvarez, Jenică Craiu, Alexandra Demetriu, Șerban Țigănaș și Alexandrina Kiss, potrivit ClujInsider.ro. […]

LEAVE A REPLY

twenty − fourteen =