Perspectivele economiei românești în contextul pandemiei pe baza analizelor efectuate de cercetătorii UBB

Trimite și altora

O echipă de șase cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB-FSEGA) derulează un proiect de cercetare în cadrul căruia realizează prognoze pe termen scurt și mediu referitoare la evoluția performanței economice a României în contextul pandemiei de coronavirus.

Rezultatele recente ale acestui proiect care se bazează pe un model cu factori comuni dinamici (DFM – Dynamic Factor Model) arată că după scăderea record a produsului intern brut (PIB) în al doilea trimestru al anului 2020, respectiv după recuperarea mai lentă a acestor pierderi în cel de al treilea trimestru, revenirea economică în formă „V” nu mai reprezintă un scenariu realist. Previziunile arată mai degrabă o evoluție a PIB-ului în formă de „W” asimetric, cu o nouă scădere în ultimul trimestru al acestui an. Pe baza acestor calcule, la nivelul întregului an 2020 se conturează o scădere a PIB-ului României de aproximativ 5%.

Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului denumit COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor prin care cercetătorii universității monitorizează în timp real impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei din România, respectiv elaborează analize și previziuni privind perspectivele economice ale țării (econ.ubbcluj.ro/coronavirus).

Impactul economic al pandemiei în primele trei trimestre ale anului 2020

După performanța economică puternică din primele două luni ale anului 2020, PIB-ul României a resimțit impactul pandemiei și a stării de urgență instituite de autoritățile românești încă din luna martie. Astfel, a fost anulat acel start puternic din lunile ianuarie și februarie. În consecință, primul trimestru al anului a adus o stagnare economică (-0,04%, date revizuite) în comparație cu nivelul PIB-ului din ultimul trimestru al anului 2019.

Conform datelor Institutului Național de Statistică trimestrul doi al anului a fost cel mai grav afectat de pandemie, ceea ce a dus la o scădere economică record de 12,2% (date revizuite) față de primul trimestru. Această cifră reprezintă o scădere a PIB-ului trimestrial nemaivăzută în istoria de după revoluție a economiei românești, ceea ce înseamnă o depășire a recordurilor negative trimestriale ale crizei economico-financiare din 2008-2009.

După această scădere record, modelul DFM al cercetătorilor UBB prevedea o revenire puternică în cel de al treilea trimestru (+8,1%), însă primele estimări statistice oficiale indică faptul că această revenire a fost mult mai moderată. Economia României a arătat o creștere de „doar” +5,6% în această perioadă față de trimestrul precedent. Astfel, în termeni anuali, PIB-ul României a cumulat o scădere de 6,0% față de trimestrul III al anului 2019, ceea ce reprezintă în același timp o scădere sub media țărilor UE (-4,3%). Deși datele statistice la nivel sectorial vor fi publicate în aproximativ 2 săptămâni, informațiile disponibile analizate de echipa UBB-FSEGA arată că surpriza negativă a trimestrului III se datorează în primul rând evoluției slabe a sectorului agriculturii ca urmare a condițiilor meteorologice mai puțin favorabile în acest an. Trebuie menționat în același timp că ponderea agriculturii în PIB-ul trimestrului III este destul de ridicată (peste 9%), iar astfel o scădere de 20-30% a agriculturii poate conduce la o scădere de 2-3 puncte procentuale a PIB-ului total al economiei.

Evoluția numărului de cazuri noi zilnice de coronavirus, care au trecut și pragul de 10.000 de cazuri în luna noiembrie, arată că România înfruntă în momentul de față un al doilea val al pandemiei, ceea ce va fi resimțit și la nivelul economiei. Modelul DFM al cercetătorilor UBB-FSEGA arată că ultimul trimestru al anului 2020 va aduce cel mai probabil o nouă scădere economică. Această scădere va fi însă mult mai moderată față de recordul negativ al  trimestrului II. Cercetătorii au calculat o scădere trimestrială de aproximativ 1%. Această previziune este în concordanță cu efectele economice ale celui de al doilea val al pandemiei afectând toate țările UE, unde majoritatea analiștilor așteaptă o scădere între 2% și 3% (analiză Reuters). Această scădere pune o piedică importantă în calea creșterii economiei românești din ultimele luni, și semnalează faptul că revenirea în formă de „V” nu mai este o așteptare realistă. Scenariul cel mai probabil este mai aproape de o formă de „W” asimetric (cu o scădere economică mai puțin accentuată în cadrul celui de al doilea val al pandemiei).

Astfel, conform calculelor cercetătorilor UBB, la nivelul întregului an 2020 se conturează o scădere a PIB-ului de aproximativ 5%.

În privința perspectivelor economice pe termen mai lung, previziunile cercetătorilor UBB arată că revenirea completă a economiei la nivelul performanței aferente perioadei premergătoare acestei crize va dura aproximativ 2,5 ani. Scenariul cel mai probabil în momentul de față arată că PIB-ul României va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei în cursul anului 2022. Această revenire este condiționată și de producția și livrarea eficientă a vaccinului împotriva Covid-19 la nivelul întregului teritoriu al țării, respectiv de utilizarea înțeleaptă a fondurilor substanțiale de sprijin economic oferite de UE.

Rezultatele proiectului de cercetare, actualizate în regim zilnic, pot fi consultate pe platforma online COVID-19 RoEIM (econ.ubbcluj.ro/coronavirus), iar analizele mai detaliate sunt publicate în mod continuu pe pagina Facebook a proiectului (www.facebook.com/covid19.roeim).

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

fourteen + 1 =