Unul dintre cei mai vechi și mai cunoscuți producători de încălțăminte din România, Clujana, încearcă să se adapteze la noua eră a comerțului digital. Fabrica este deținută de Consiliul Județean Cluj și a ieșit de câteva luni din insolvență. Compania clujeană a reluat producția pentru țările Europei Occidentale: Italia, Olanda sau Germania.
Fabrica Clujana este una dintre cei mai importanți producători de încălțăminte. Compania a fost fondată de frații Renner în anul 1911, pe vremea când Clujul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Fabrica a rămas în proprietatea familiei fondatoare până în anul 1948, când a fost confiscată de comuniștii. Treptat, a devenit unul dintre cei mai importanți producători de încălțăminte din această parte a Europei. În anii 1980, avea câteva mii de angajați. Însă doar pentru piața românească erau produși pantofi sau bocanci sub brandul Clujana.
Producția exportată era realizată sub brandurile unor companii internaționale. După căderea comunismului, Clujana și-a pierdut o parte din piețele tradiționale, astfel că producția de pantofi a fost oprită pentru câțiva ani. A fost reluată treptat, iar Clujana a încercat să colaboreze inclusiv cu designeri din străinătate pentru a produce pantofi mai moderni. Însă tot bocancii tradiționali și pantofii clasici s-au bucurat de cel mai mare succes pe piață. Revenirea nu a fost una lină, deoarece concurența foarte mare a determinat apariția unor probleme agravate de decizii neinspirate.
Astfel, Clujana a intrat în insolvență. Reorganizarea s-a produs în mai multe etape, iar în luna februarie a acestui an, Clujana a ieșit din insolvență. Au urmat însă lunile în care producția a fost oprită din cauza stării de urgență. În acele săptămâni, Clujana s-a bazat pe vânzarea încălțămintei din stoc. De asemenea, noul director general, Călin Oancea, a decis să mizeze pe comerțul electronic, iar Clujana a reușit să își formeze clientelă online. Din vara acestui an, Clujana a reluat producția și realizează pantofi atât sub brand propriu, cât și în regim lohn. Numărul angajaților a crescut de la aproximativ 90 la circa 120, iar membrii conducerii speră să își consolideze poziția pe piață. În prezent, Clujana are trei secții: croit, cusut și tălpuit. Dacă există comenzi, fabrica poate produce peste 8.000 de perechi de încălțăminte pe lună.