ClujToday: Fondul de investiții Neogen Capital investește 150 000 de euro în dezvoltarea Tulipr

Trimite și altora

Fondul de investiții Neogen Capital, specializat în dezvoltarea de business-uri de tip marketplace online, își extinde portofoliul și intră în industria evenimentelor, cu o investiție de 150.000 de euro în Tulipr.ro, o platformă care conectează furnizorii de servicii de evenimente cu potențiali clienți interesați de organizarea unui eveniment, potrivit ClujToday.ro.

Investiția va fi direcționată în cea mai mare parte către dezvoltarea platformei, prin adăugarea unor noi funcționalități care să permită utilizatorilor să organizeze și să coordoneze un eveniment complet prin intermediul Tulipr.ro. O altă parte din investiție va fi alocată promovării platformei, astfel încât serviciul să ajungă la cât mai mulți potențiali utilizatori.

Soluția Tulipr.ro a fost lansată în octombrie 2020 și de atunci a înregistrat o creștere semnificativă. La doar 6 luni de la lansare, platforma găzduia mai mult de 500 de furnizori activi și a atras mii de utilizatori interesați de organizarea unui eveniment privat sau de business. Doar în luna mai din acest an au fost încheiate cu succes peste 100 de contracte de colaborare prin intermediul Tulipr.ro.

„Tulipr.ro a pornit tocmai de la nevoia de a centraliza multitudinea de produse și servicii din industria evenimentelor, dar și de a crea o platforma structurată și ușor de navigat pentru clienți. După o perioadă de incubație, de câteva luni, în care am căutat și am analizat modele similare de business din Europa și Statele Unite, am creat un concept adaptat pentru piața din România, sub forma Tulipr.ro. Lansarea în pandemie ne-a ajutat, pentru că am putut să ne conectăm și chiar să cunoaștem personal cel puțin o treime dintre furnizori. În plus, pandemia a grăbit tranziția către online, astfel încât la momentul lansării Tulipr.ro, nevoia de a găsi clienți și furnizori pentru evenimente în mod eficient online era deja foarte clară”, spune Ioana Dragomir, una dintre fondatoarele Tulipr.ro.

Pandemia a forțat oamenii și companiile să amâne evenimentele pe care le aveau în plan. După ridicarea restricțiilor anti-COVID, interesul a crescut foarte mult. Platforma Tulipr.ro a înregistrat un număr mai mare de solicitări pentru perioada de vară a acestui an, iar cererile încep deja să apară și pentru evenimente planificate pentru 2022, cu un nivel mai ridicat de complexitate decât până acum.

„Este o perioadă foarte bună pentru industria evenimentelor. Pentru a se adapta, jucătorii trebuie să fie cât mai vizibili și accesibili unii pentru ceilalți, astfel încât procesul de organizare a unui eveniment să fie cât mai eficient. Platforma Tulipr.ro exact asta face, conectează clienții cu furnizorii de servicii, crescând vizibilitatea pentru cei din industrie și oferind mai multe opțiuni celor care vor un eveniment” spune Călin Fusu, CEO Neogen.

Citiți mai mult AICI

Comments

comments

SHARE
Previous articleStudiu Libris: Ce cărți au citit românii în 2021
Next articleLa ATI, în țară, sunt 67 de pacienți COVID-19
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

11 + sixteen =