Patru deputați PNL au depus la Parlament în data de 29 iunie a.c. o inițiativă legislativă care înlesnește plata despăgubirilor în urma daunelor produse de fauna cinegetică. Astfel, potrivit expunerii de motive ce a fost întocmită de inițiatori, daunele din intravilan și extravilan ce sunt produse de fauna cinegetică vor fi „suportate de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare”.
Proiectul de act normativ nu are impact bugetar pentru că stabilește clar faptul că “după plata despăgubirilor, în termen de 6 luni, autoritatea publică centrală (…) se îndreaptă, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin suportarea acestor despăgubiri, împotriva gestionarului faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză care a produs paguba”.
Inițiatorii spun că acest proiect de lege nu este îndreptat împotriva gestionarilor faunei cinegetice, ci are scopul de a ușura plata despăgubirilor. Proiectul vine în urma sesizărilor primite din partea celor afectați, pentru că gestionarii faunei ginecetice îi despăgubesc foarte greu pe cei afectați din lipsa fondurilor sau a modului extrem de birocratic de lucru. Altfel spus, proiectul de lege își propune clarificarea mecanismului de suportare a daunelor și de diminuare a timpului de așteptare pentru persoanele prejudiciate.
Cei patru inițiatori sunt: Radu Moisin, Ioan Cupșa, Costel Șoptică și Emil Dumitru. Lor li s-au adăugat, în calitate de semnatari, alți 27 de deputați PNL.