Afacerile companiilor românești de mobilă au început din nou să crească, în contextul în care economia românească a început să își revină, iar exporturile au reînceput, în contextul relaxării restricțiilor. Reprezentanții organizațiilor patronale spun că vor crește cel mai mult companiile capabile să se internaționalizeze, adică să devină jucători capabili să livreze mobilă în întreaga regiune.
De-a lungul ultimilor ani, industria mobilei a generat constant excedent comercial. Înainte de pandemie, valoarea exporturilor de mobilă era, în medie, cu peste 700 de milioane de euro decât valoarea importurilor de mobilă. În anul 2019, valoarea exporturilor a crescut la aproximativ 3 miliarde de euro. Cea mai mare piață de export pentru mobila românească era Germania. Însă unele dintre companii exportau mobilier executat pentru cabanele de vânătoare ale aristocraților din Scandinavia.
Alte companii exportă mai ales în fostul spațiu sovietic. De exemplu, o companie cu fabrici în Șimleu Silvaniei și Satu Mare exportă în Rusia și Turkmenistan.
Marea provocare pentru companiile românești este tocmai internaționalizarea producției, pentru că doar așa poate fi obținută valoare adăugată mare, spune managerul clusterului Mobilier Transilvan, Ciprian Morcan.
Fabricile de mobilă din România beneficiază și de creșterea cererii de pe piața internă. În prezent, cam un sfert din mobila produsă în România este vândută în țară, spun reprezentanții producătorilor.