În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 51 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV -2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 13 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore, în România, au fost efectuate 12.559 de teste RT-PCR (6.084 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.475 la cerere) și 15.100 de teste rapide antigenice.
În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu infecție COVID-19 este de 288. Dintre acestea, 52 sunt internate la ATI.
În intervalul 12.07.2021 (10:00) – 13.07.2021 (10:00), la nivel național, au fost raportate, de către INSP, 14 decese (8 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Caraș-Severin, Constanța, Iași, Prahova și Sibiu. Potrivit raportării oficiale, 10 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 1 dintre acestea s-a produs în luna august 2020, 1 în septembrie 2020, 2 în noiembrie 2020, 5 în decembrie 2020 și 1 în martie 2021, în județele Argeş și Iaşi. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Până astăzi, 13 iulie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.326 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). În total, 1.046.447 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 34.233 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
La nivelul județului Cluj, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate 1.100 teste, dintre care 2 au fost confirmate pozitive.
Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel:
- rata incidenței pe județul Cluj: 0,05;
- în ultimele 24 de ore, 2 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19;
- total număr de teste: 1.100 din care 397 diagnostic grupe de risc, 261 teste efectuate la cerere și 442 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 568.470 de teste, la nivelul județului Cluj;
- 4 persoane internate în ATI;
- total vindecați și externați: 2.689 din care 1.929 din județul Cluj;
- total decedați: 1.043 din care 657 din județul Cluj:
- total internați: 82 pacienți.