În intervalul 31.10.2021 (10:00) – 01.11.2021 (10:00), la nivel național, au fost raportate, de către INSP, 322 de decese (151 bărbați și 171 femei), din care 11 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Potrivit raportării oficiale, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 89 la categoria de vârstă 60-69 ani, 87 la categoria de vârstă 70-79 ani și 94 la categoria de vârstă peste 80 ani.
În total, 282 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 39 pacienți decedați nu aveau alte boli, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate, până în prezent, alte afecțiuni. De asemenea, au fost raportate 11 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Vâlcea și Municipiul București, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 311 decese. Din totalul de 322 de pacienți decedați, 287 erau nevaccinați și 35 vaccinați.
În ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 6.993 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), dintre care 102 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 607 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În ultimele 24 de ore, în România, au fost efectuate 9.201 teste RT-PCR (5.855 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.346 la cerere) și 19.008 teste rapide antigenice.
În unitățile sanitare de profil, din țară, numărul total de persoane internate cu infecție COVID-19 este de 20.561. Dintre acestea, 1.876 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 460 sunt minori, 431 fiind internați în secții și 29 la ATI.
Până astăzi, 1 noiembrie 2021, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.655.024 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 8.476 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, 1.415.606 pacienți au fost declarați vindecați, iar 48.073 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
La nivelul județului Cluj, rata de pozitivare COVID-19 se menține mare.
Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel:
- rata incidenței pe județul Cluj: 9,59;
- în ultimele 24 de ore, 227 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19;
- total număr de teste: 1.007 din care 305 diagnostic grupe de risc, 7 teste efectuate la cerere și 695 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 786.913 de teste, la nivelul județului Cluj;
- 89 persoane internate în ATI;
- total vindecați și externați: 5.797 din care 3.778 din județul Cluj;
- total decedați: 1.434 din care 881 din județul Cluj;
- total internați: 772 pacienți.