TBI bank a încheiat un parteneriat cu retailerul F64, pentru a ajuta clienții cu soluția ”Cumpără acum, plătește mai târziu (BNPL) în rate”.
„Creșterea prețurilor din ultimele luni devine o provocare pentru toți pasionații de fotografie și videografie din România. Parteneriatul cu F64 ne permite să fim alături de oamenii care doresc să-și urmeze pasiunea, dar fără a fi afectați financiar”, a declarat Ionuț Sabadac, vicepreședinte în domeniul soluțiilor pentru negustori în cadrul TBI.
Specializat în echipamente foto-video, F64 este unul dintre cei mai mari retaileri din România și oferă o gamă variată de produse și servicii atât pentru pasionați, cât și pentru profesioniști.
„Vedem cum românilor le este din ce în ce mai greu să ia decizii financiare din cauza contextului economic global. Numărul fotografilor și videografilor care au început să facă business din această pasiune a crescut în România în ultimii ani. Parteneriatul cu TBI Bank ne-a ajutat să oferim clienților soluții de finanțare pentru a-i scăpa de presiunea investiției financiare de la început în business. În același timp, BNPL ne permite ca afacere să ne creștem baza de clienți și să evoluăm în aceste vremuri complicate”, a spus Cătălina Coterleț, manager de marketing la F64.