Clujul este un oraș care mizează tot mai mult pe transportul nepoluant. Ținta asumată de municipalitate este aceea de a avea transport în comun verde până în anul 2030. Pentru a atinge acest obiectiv, administrația locală a investit în autobuze electrice, tramvaie și troleibuze, însă mizează și pe mijloace alternative de transport, precum bicicletele. Însă nu toate lucrurile sunt roz, iar unii dintre clujeni critică faptul că pistele pentru biciclete sunt insuficiente, iar multe dintre biciclete sunt uzate.
Proiectul Cluj Bike a început la Cluj în anul 2015. Atunci, cu ajutorul banilor europeni, Primăria Cluj-Napoca a cumpărat 500 de biciclete, grupate în 50 de stații. Aceste biciclete au fost puse la dispoziția clujenilor. Aceștia își pot lua un card eliberat de Primărie, care le oferă posibilitatea de a folosi gratuit aceste biciclete timp de o oră. Practic, orice utilizator poate prelua, cu ajutorul cardului Cluj Bike, o bicicletă din orice stație, iar după 60 de minute trebuie să o lase în stația cea mai apropiată.
Dacă depășește timpul de utilizare gratuită, trebuie să plătească o taxă. Însă nimeni nu îl împiedică pe utilizator să lase bicicleta într-o stație și să ia imediat alta, dacă are nevoie. Însă există și critici ai acestui sistem. Președintele unei asociații a bicicliștilor, Radu Mititean, a declarat că multe dintre biciclete sunt rablagite. De asemenea, numărul lor este insuficient pentru a deservi Clujul. O altă critică se referă la faptul că nu există suficiente piste pentru biciclete. Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei spun că există o firmă care se ocupă de mentenanța acestor biciclete și au adăugat că vor utiliza banii europeni pentru a cumpăra biciclete noi.