Certificatul de urbanism necesar înființării unei capacități de producție a energiei electrice din sursă solară pentru acoperirea, în proporție de 99%, a consumului propriu al comunei Căianu din județul Cluj a fost emis de către autoritățile județene.
Astfel, proiectul, în valoare de 1.175.584 lei, urmează a fi depus la Ministerul Energiei pentru obținerea unei finanțări nerambursabile din „Fondul pentru modernizare”, un nou program național de sprijin destinat modernizării și eficientizării sistemelor energetice și îmbunătățirii eficienței energetice în 10 state membre UE.
Concret, acesta prevede construirea unui parc fotovoltaic în localitatea Căianu-Vamă, pe un teren de 2.000 de mp aparținând primăriei. Viitoarea instalație va fi formată din 187 de panouri solare montate la sol, cu o putere de 550 W fiecare. Toate panourile vor genera o putere instalată cumulată de 103 kWp.
Conform documentațiilor tehnice, Primăria Căianu va folosi energia solară produsă pentru consumul:
– iluminării parcului și a clădirii din proximitate;
– iluminatul stradal, iluminat școli și alte obiective publice din toate cele șase localități ale comunei.