Compania de Apă „Someș” a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Geaca, Legii, Sucutard și Puini din comuna clujeană Geaca.
Proiectul prevede extinderea rețelei de alimentare cu apă pe o lungime de 11,82 km, pe străzile: Principală, Fânațelor, Transilvaniei și Salcâmilor din localitatea Geaca, Suseni din satul Sucutard, Viilor din Puini și Răoașei din localitatea Legii.
De asemenea, investiția vizează și amplasarea a trei grupuri de pompare tip hidrofor, precum și realizarea a 101 branșamente la imobile, până la limita de proprietate.
Valoarea totală estimată a investiției este de 4.588.300 lei, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 6 septembrie 2023, ora 15:00.