TeraPlast a primit 5,5 milioane de lei din PNRR pentru investiții într-un parc fotovoltaic

Trimite și altora

TeraPlast SA a semnat contractul de finanțare pentru un sprijin financiar de cca. 5,5 milioane lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru dezvoltarea unei centrale fotovoltaice noi în cadrul Parcului Industrial din Sărățel. Finanțarea nerambursabilă va acoperi circa un sfert din investiția totală a companiei în acest proiect, al cărui buget ajunge la 22.565.775,35 lei.

Noua centrală fotovoltaică este proiectată la o putere de cca. 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de cca. 3,81 MW și face parte din strategia de dezvoltare durabilă a TeraPlast, care include și creșterea independenței energetice din surse regenerabile.

Primul pas în începerea proiectului, în urma semnării contractului de finanțare, este publicarea unei proceduri competitive pentru atribuirea unui singur contract de furnizare pentru realizarea obiectivului proiectului.

“Proiectul pentru realizarea capacității fotovoltaice este garantul dezvoltării durabile a afacerilor TeraPlast. Viitoarea centrală va contribui la reducerea gazelor cu efect de seră, respectiv la scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră cu 3.238 tone CO2e (CO2 echivalent). Prin specificul activității noastre avem un consum apreciabil de energie electrică, iar asigurarea unei părți substanțiale din surse regenerabile dezvoltate intern ne ajută în efortul nostru susținut de decarbonizare și aplicare a unor soluții durabile, prietenoase cu mediul înconjurător. În același timp, astfel de capacități contribuie și la reducerea costurilor de producție, cu un efect benefic asupra competitivității în ansamblu a Grupului” a declarat Nicolae Roșu, director operațional al TeraPlast.

Reducerea amprentei de carbon, cu perspectiva UE de a atinge neutralitatea climatică în orizontul 2050, reprezintă o preocupare strategică și pentru grupul TeraPlast, care a implementat de-a lungul timpului diferite soluții prietenoase cu mediul, precum reciclare și folosirea materialului reciclat în produse existente, digitalizarea proceselor sau surse regenerabile de energie.

Noua centrală fotovoltaică va fi compusă din peste 8.000 de panouri. Concomitent, grupul va da prioritate achizițiilor externe de energie provenite din surse regenerabile.

În ultimii cinci ani, grupul TeraPlast a investit aproape 400 milioane de lei în proiecte care asigură extinderea capacităților de producție, diversificarea afacerilor și dezvoltarea durabilă.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY