Companiile de consultanță mai pot depune oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor la metroul clujean până în 12 ianuarie. Este vorba de cel mai mare contract de acest fel legat de infrastructura de transport din România, în valoare de 42,4 milioane de euro.
Metroul din Cluj este primul după cel din București. Metroul va fi construit de o asociere condusă de compania turcească Gulemark, asociată cu firmele Alstom și Arcada. Valoarea proiectului este de 1,8 miliarde de euro.
Primul tronson, lung de 9,16 kilometri, include nouă stații. Acest tronson, finanțat cu fondurile europene alocate României prin PNRR, ar urma să fie gata până în august 2026.
Cel de-al doilea tronson, lung de 11,87 kilometri, ar trebui să fie gata până în 2032. Metroul va fi deservat de trenuri automate, care vor circula la fiecare 90 de secunde.
În total, metroul ar urma să aibă 19 stații și două depouri.