Număr record de pasageri, în 2023, pentru Aeroportul din Cluj

Trimite și altora

Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj (AIAIC) a înregistrat un număr record de pasageri, de la înființare și anume 3.240.750 de pasageri, în anul precedent, ceea ce reprezintă o creștere cu 22,53% față de traficul de pasageri din 2022.

Pe prima poziție, din țară, este Aeroportul Henri Coandă Otopeni, cu 14.622.263 pasageri transportați. Urmează aeroportul clujean, care ocupă locul al doilea și Aeroportul Internațional Iași, cu 2.338.377 pasageri.

Luna august 2023 a fost cea mai bună lună din istoria de peste 90 de ani a aerogării din Cluj, cu peste 350.000 de pasageri înregistaţi, iar în 7 august 2023 s-a înregistrat o premieră absolută, odată cu recordul de 13.454 pasageri transportaţi de pe aeroport într-o singură zi.

Reamintim faptul că Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit pasagerul cu numărul 3 milioane în anul 2023 pentru prima dată în istoria sa. S-a întâmplat la finele lunii noiembrie, pe un zbor București – Cluj, operat de Tarom.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY