Carbochim aniversează 75 de ani de la înființare cu o investiție de 5 milioane de euro

Trimite și altora
???? Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

Compania Carbochim S.A., cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, aniversează la începutul lunii mai 75 de ani de la înființare, perioadă în care a funcționat fără întrerupere. Recent, fabrica a trecut printr-un proces amplu de relocare și retehnologizare, cu scopul de a eficientiza activitatea de producție și pentru a diminua costurile de operare. Investiția s-a ridicat la peste 5 milioane de euro și a cuprins atât achiziționarea de utilaje și echipamente de ultimă generație, cât și implementarea de panouri fotovoltaice pentru susținerea consumului de energie din resurse regenerabile. Planurile de viitor includ continuarea investițiilor în eficientizarea liniilor tehnologice și o creștere a valorii producției la peste 9 milioane de euro.

Parcursul fabricii clujene, început în 1949, a fost unul cu multe provocări, însă, în timp, a devenit un model de bune practici prin modul în care s-a dezvoltat. În special pentru că, astăzi, Carbochim S.A. este printre puținele fabrici care au rezistat privatizării și tranziției societății la capitalism șir reprezintă un reper industrial performant pentru Cluj-Napoca și pentru România.

Până în 2023, fabrica a funcționat pe fosta platformă industrială situată în Piața 1 Mai, un areal mult prea mare pentru nevoile actuale ale fabricii și care însemna o presiune financiară și de operare dificil de gestionat. Asta pentru că vechea platformă era utilizată doar în proporție de 30% din suprafața totală, iar restul era spații reziduale, care generau pierderi auxiliare. „Relocarea într-un spațiu adaptat nevoilor actuale și pentru un flux tehnologic modern și eficient ca și costuri a fost un obiectiv de-al nostru de foarte multă vreme. Este o mare bucurie că, la aniversarea a 75 de ani de la înființare, producem materiale abrazive de o calitate și mai bună, în locații cu un mediu de lucru propice și echipate cu utilaje performate, mult mai eficiente raportat la costuri. Privim și mai încrezători viitorul fabricii, păstrând Carbochim un nume de mândrie locală și, de ce nu, națională. Suntem un simbol pentru industria clujeană și suntem recunoscători că ne putem aduce în continuare contribuția pentru dezvoltarea acestui sector al economiei, dar și la realizarea unor proiecte viitoare de anvergură. Este o reușită pe care am putut-o realiza cu sprijinul companiei Iulius, care a devenit acționar majoritar în 2020, moment în care au început și planurile de dezvoltare”, a declarat Viorel Popoviciu, directorul general al Carbochim S.A. 

În prezent, secțiile de corpuri abrazive cu liant ceramic și corpuri abrazive cu liant organic și discuri de debitat funcționează în noua clădire din Bulevardul Muncii nr. 18, în timp ce secția de abrazivi pe suport este în Strada Orăștiei. În ambele locații au fost instalate utilaje moderne, precum cuptoare pentru uscare și ardere automatizate, mult mai eficiente atât din punct de vedere al productivității, cât și al consumului de energie (consum redus cu până la 50%), instalații de dozare automată a granulelor abrazive și o presă de 300 de tone (înlocuiește patru prese vechi de peste 50 ani). Datorită utilajelor automatizate și semiautomatizate, activitatea celor aproape 160 de angajați este optimizată, iar condițiile de muncă sunt mult mai bune, temperatura și umiditatea pot fi controlate și există un aport crescut de lumină naturală. ,,Suntem într-un moment important pentru Carbochim S.A., în care am reușit să implementăm un proces de dezvoltare care ne era necesar pentru a ne menține relevanța pe o piață a cărei competitivitate este acum de nivel internațional. Pe lângă investiția inițială de 5 milioane de euro, care ne-a permis să optimizăm întregul flux de producție, ceea ce înseamnă în primul rând produse mai performante, dar și o reducere semnificativă a costurilor de operare, ne vom continua planul de dezvoltare, iar alte două milioane de euro vor fi alocate în următorii ani spre eficientizarea liniilor de producție. Suntem încrezători că performanțele fabricii vor evolua, rezultatele estimate pentru următorii doi ani vizând o creștere chiar și cu 20% a afacerii, până la o valoare de peste 9 milioane de euro”, a explicat Viorel Popoviciu.

Producție industrială, alimentată cu energie verde

Carbochim S.A. este printre primele fabrici clujene care au recurs la instalarea de panouri fotovoltaice pentru diminuarea consumului și costurilor, dar și pentru a implementa noi parametri de sustenabilitate. Pe clădirea de pe Bulevardul Muncii au fost instalate aproximativ 920 de panouri, cu o producție anuală estimată de 448 MWh, care ar urma să ducă la o economie de energie de aproximativ 18%. Un alt aspect important este că aceste panouri vor duce la eliminarea din circuit a 230.000 kg de CO2 în fiecare an.

Carbochim S.A. este o fabrică românească, fondată în anul 1949, care produce corpuri abrazive cu liant ceramic, bachelitic, magnezitic și elastic, discuri abrazive de debitare și debavurare, dar și abrazivi pe suport de hârtie, pânză, și nețesut.

După 1990, producătorul clujean a trecut printr-un proces de modernizare și privatizare, iar în 2020 a fost preluat de Grupul Iulius.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY