Cel mai mare producător de cosmetice din România, compania clujeană Farmec, va investi 40 de milioane de euro în construcția unei noi fabrici, în satul Dezmir, comuna Apahida. Cu ajutorul acestei investiții, capacitatea de producție a Farmec va fi dublată, ceea ce va duce la crearea a 100 de noi locuri de muncă, potrivit Transylvania Today.
În prezent, cea mai mare parte a producției Farmec este realizată în fabrica ridicată pe vremea comunismului, de pe strada Henri Barbusse, din cartierul clujean Mărăști. Însă unele produse, precum deodorantele, sunt realizate deja în fabrica pe care compania clujeană o deține în Dezmir.
Din cele 40 de milioane de euro, 24 de milioane reprezintă investiția în ridicarea și amenajarea unei clădiri cu suprafața de 17.700 de metri pătrați. Clădirea va fi dotată cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură și alte echipamente menite să scadă consumul de energie. Celelalte 16 milioane de euro vor fi investite pentru achiziția de echipamente de producție.
Pentru a realiza această investiție, conducerea Farmec va cere acordarea unui ajutor de stat. Compania clujeană își exportă produsele cosmetice și de curățenie în aproximativ 30 de țări.