Noile rețele de apă din localitățile Recea Cristur și Căprioara au fost puse în funcțiune, în urma finalizării unui proiect de extindere a infrastructurii edilitare.
Lucrările, în în valoarede peste 1,8 milioane de lei, au fost finanțate din fondul constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei de Apă „Someș” pentru investiții.
Proiectul a prevăzut extinderea conductelor de distribuție a apei potabile pe olungime de cca 5,3 km, pe teritoriul localităților Recea Cristur și Căprioara.
Această investiție finanțată din fonduri publice vine în completarea unui proiect european finalizat în anul 2022 de Compania de Apă „Someș”, în valoare de peste 15 milioane de euro, ce a vizat extinderea rețelelor de apă în zona Dej-Bobâlna-Recea Cristur pentru un număr de circa 28.500 de noi beneficiari.