Lucrările de alimentare cu apă, respectiv, de extindere a rețelei de apă existente în satul Copru, din comuna Cătina, au fost ajuns a final.
Investiția a prevăzut realizarea a:
– 20 de km de conducte de aducțiune și distribuție a apei potabile;
– 1 rezervor de înmagazinare;
– 2 stații de pompare;
– noi branșamente la imobile.
Valoarea lucrărilor este de 5,3 milioane de lei, din fondul ”Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare – IID” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.