Industria românească a mobilei cunoaște o transformare profundă. Această industrie a cunoscut o perioadă de contracție, după ce valoarea totală a exporturilor a scăzut de la 2,6 miliarde de euro la 2,3 miliarde de euro. Multe fabrici s-au adaptat și au trecut de la producția de mobilier ieftin la mobilier de înaltă calitate, care se bucură de mare trecere pe piețe precum cea din America de Nord, potrivit Via Cluj TV.
Producătorii de mobilă din România au parcurs, în mare, tranziția de la mobilierul ieftin, care genera profit prin volumul mare de vânzări, la mobilierul de tip premium, care înseamnă calitate mai mare, dar și un profit mai ridicat pentru fiecare piesă în parte. Acest tip de mobilier este apreciat mai ales în Statele Unite ale Americii, spune vicepreședintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România, Sorin Sălăgean, care este și managerul general al fabricii de mobilă Montana Câmpeni.
În prezent, cea mai mare parte a exporturilor românești de mobilă ajunge pe piața europeană. Germania se află pe primul loc în clasamentul țărilor în care România exportă mobilier. La nivel național, industria mobilei din România generează excedent comercial.