E ON Energie promite că își va respecta obligațiile față de clienți, după preluarea de către MVM

Trimite și altora

Tranzacția anului în domeniul energetic în România este preluarea pachetului majoritar de acțiuni al companiei germane E ON Energie de către grupul maghiar MVM. Tranzacția a stârnit deja reacții serioase, în condițiile în care MVM este controlată de oameni de afaceri apropiați de premierul Viktor Orban și ar putea readuce pe piața românească gazul rusesc.

De asemenea, autoritățile române au sugerat posibilitatea de a anula tranzacția. În aceste condiții, actuala conducere a E ON Energie încearcă să liniștească spiritele.

”E.ON Energie România își menține angajamentele asumate și respectă toate condițiile prevăzute în contractele încheiate cu clienții, aceștia nefiind afectați în vreun fel de posibila schimbare a acționarului majoritar.

În cazul finalizării, tranzacția are efecte la nivel de acționariat, fără impact asupra operațiunilor, contractelor sau obligațiilor asumate de E.ON Energie România. Toate contractele existente sunt și vor rămâne valabile, iar clienții pot avea încredere că obligațiile contractuale și calitatea serviciilor oferite vor fi respectate în totalitate.

Pe lângă activitatea de furnizare gaze naturale și energie electrică, E.ON Energie România va continua să dezvolte servicii și produse inovatoare, care să răspundă celor mai înalte standarde de eficiență energetică.

Prin intermediul echipelor de specialiști, compania va continua să ofere și să dezvolte servicii și produse de eficiență energetică, care să îi ajute pe clienți să își optimizeze consumul de energie, fără a-și reduce confortul”, spun reprezentanții companiei, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Avem un portofoliu de peste 3,5 milioane de clienți, iar mai bine de un sfert dintre aceștia au optat pentru soluțiile noastre de eficiență energetică. Peste 2 milioane de clienți își gestionează contractele online, iar 1,7 milioane au ales factura electronică. Le mulțumim clienților pentru alegerile făcute și îi asigurăm că vom continua să le oferim cele mai bune soluții energetice și de furnizare, respectând, la fel ca până acum, angajamentele și clauzele contractuale”, spune Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

Comments

comments

Nu sunt comentarii